Alexandrina – o stea

Vineri seara (14 iunie) – concert Alexandrina în Talcioc Cultural. Cum care Alexandrina? (întrebare răutăcioasă, rătăcită pe buzele unor necunoscători). Alexandrina Hristov, o artistă complexă, cu o voce interesantă, oarecum exotică, mâini de pictoriță și atitudine.

 

Alexandrina și-a lăsat fanii să se perpelească așteptând cu emoție o oră și jumătate până și-a făcut apariția. O oră și jumătate de așteptare, o oră și jumătate de nerăbdare – timp neirosit însă, ținând cont că, prin amabilitatea ei și datorită dotărilor și tehnologiei din Talcioc Cultural, pe marele ecran au fost proiectate crâmpeie din sufletul ei, bucățele smulse din imaginația ei și așternute pe pânze. Apoi a apărut. A fost zărită – calmă și demnă, sala murmura și zvonul trecea de la o masă la alta „A venit Alexandrina!” Ajunsese! Și-a cerut scuze și a asigurat că întârzierea nu a fost intenționată. Nici nu mai conta. Odată cu apariția ei eventualele cârcoteli s-au potolit, publicul ca o adolescentă amorezată a iertat totul iubitului care a întârziat la întâlnire și era gata pregătit să soarbă fiecare șoaptă, fiecare respirație, fiecare remarcă, fiecare tril. Un public îndrăgostit, un public iubitor a acceptat cuminte și îngăduitor și întârzierea, și apostrofarea, nu foarte grațioasă sau delicată, atunci când urechile ei, ale Alexandrinei, au perceput undeva în sală un râset (pe care, recunosc, eu nu l-am auzit). Audiența a suspinat, a aplaudat și s-a îngrămădit cu speranța în suflet și cu un zâmbet uriaș pe față să primească un autograf, să facă o fotografie și poate chiar să o atingă. Vineri seara, am văzut oameni (procentul femeilor în această mulțime fiind zdrobitor) zâmbind fericiți, strângând la piept o trăistuță sau un CD cu autograf, cumpărate direct de la Ea, de la Alexandrina. Sunt puțin invidioasă pe toți aceia care au avut un soi de revelație extatică în prezența ei. Pe de altă parte Alexandrina ne-a asigurat că ne vom mai întâlni în toamnă la o lansare de album, așa că trăiesc cu speranța că mai am o șansă.