Primim

După 20 de ani, „Noaptea muzeelor în România” se transformă, anul acesta, în „Noaptea în muzeele din România”

Sindicatul Museum al salariaţilor Muzeului Naţional al Bucovinei, asociat în cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media CulturMedia, se alătură acţiunilor de protest declanşate în muzeele din România. Având în vedere aceste considerente, în ziua de 18 mai, atunci când de 20 de ani se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muzeelor şi se organizează manifestarea „Noaptea Muzeelor în România”, organizăm acţiunea sindicală „Noapte în muzeele din România”.

Apreciem promptitudinea conducerii muzeului de a decide să nu organizeze „Noaptea muzeelor”, această hotărâre venind după ce marţi, 14 mai, Sindicatul Museum a informat în scris conducerea instituţiei cu privire la hotărârea luată în unanimitate de membrii sindicatului de a nu participa la acţiunile legate de evenimentul sus-amintit.

Nu a fost deloc uşor să luăm această decizie, cu atât mai mult cu cât Muzeul Naţional al Bucovinei – cea mai importantă instituţie de cultură din judeţul Suceava – a avut porţile deschise în permanenţă în perioada postdecembristă pentru publicul vizitator, dar tratamentul umilitor şi discriminatoriu la care suntem supuşi, nu ne oferă alternative. Promisiunile Ministerului Culturii şi ale Guvernului nu au fost până acum decât vorbe deşarte aruncate cu nepăsare specialiştilor care şi-au dăruit vieţile şi carierele muzeelor şi publicului vizitator.

Cultura a fost în permanenţă Cenuşăreasa bugetului României. Muzeele au fost în permanenţă Cenuşăreasa culturii din România. Orice corecţie salarială cu „plus” la capitolul muzee din România este insesizabilă la capitolul cheltuieli bugetare, dar tocmai pentru că suntem insignifianţi ca număr în marea familie a bugetarilor, nu contăm în ecuaţia politică.

Subfinanţarea muzeelor are şi va avea efecte care vor fi greu de remediat în timp, începând de la plecarea specialiştilor din muzee, deprofesionalizarea serviciilor din domeniu, degradarea patrimoniului cultural, promovarea în spaţiul public al unor non valori culturale ş.a.m.d.

Aşadar, pe 18 mai, de „Noaptea Muzeelor”, îi rugăm pe toţi vizitatorii care ne-au trecut măcar o dată pragul – şi nu sunt deloc puţini – să ne susţină în demersurile noastre şi să fie, simbolic de această dată, alături de noi, înţelegând necesitatea organizării acţiunii de protest „Noaptea în muzeele din România”. (Consiliul Sindicatului Museum)

 

Un comentariu

  1. Sovrea Ioan bună says:

    Nu e frumos din partea lor au trebuit sa se gândească mai repede, ce o sa spună străini ne facem de ras.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI