Ne vorbesc Părinţii Bisericii

Cât de fericit este ascultătorul! Cât de cuvios este cel ce vesteşte! Cât de sfânt este cel răbdător! Cât de fericit de Dumnezeu este credinciosul şi cel nestrămutat în poruncile Lui! Pentru aceea, fraţii mei, să nu ne plecăm, să nu ne abatem, să nu ne pervertim mintea, nici să dăm înapoi, să nu rămânem închistaţi, să nu dăm bir cu fugiţii, o, împreună-oşteni, o, împreună-călători pe cale, o, împreună-pelerini! Trupuri sunt. Să nu ne cruţăm. Cum spune cuvântul, puţină este vremea, scurtă este viaţa. Chiar dacă viaţa noastră s-ar întinde şapte-zeci sau optzeci de ani, ca nimic este, în comparaţie cu vecii nesfârşiţi. Să trimitem mai dinainte un obol şi vom avea înapoi zeci de mii. Să dăm puţin timp şi vom dobândi vecii nesfârşiţi. Să răbdăm o osteneală timpurie şi vom primi înapoi nesfârşite odihne. Să plângem, ca să râdem fericitul râs veşnic. Să plângem de dorul lui Hristos, ca să săltăm de bucurii nesfârşite.

Da, fraţii mei, da, vă rog, să ne înfăţişăm bine înaintea Domnului Atotţiitorul. Să devenim cu bun nume şi pe pământ, şi în cer, urmând părinţilor. Să ne aducem aminte unii de alţii în veacul viitor, nu cu învinuire şi întristare, ci mai degrabă cu bucurie şi fericire şi voioşie, când vor fi răsplătirile pentru cele vieţuite aici, când Judecătorul va şedea pe tronul slavei Lui, stând în jurul Lui zeci de mii şi mii de mii de sfinţi îngeri slujindu-I Lui şi când va fi de faţă toată făptura, când vor fi date înfricoşătoarele sentinţe, când şederea de-a dreapta şi de-a stânga îi va vădi pe cei ce cu slavă şi cu cinste vor intra în palatele cereşti şi pe cei ce vor dănţui veşnic, dar şi pe cei care cu ruşine şi cu necinste vor fi aruncaţi în caznele cele fără de sfârşit, unde focul nu se stinge şi viermele nu moare.

(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele Mari. Cateheza 12, în curs de apariţie la Editura Doxologia)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI