Spectacolul continuă

> L.D. CLEMENT

…Iată că se întâmplă că în perioade ca aceasta – dincolo de evenimente „obişnuite” precum cele de la Muzeu şi de la Bibliotecă – municipiul Suceava să găzduiască evenimente majore (altfel, şi ele, intrate în „agenda” locului), cum festivalul de teatru, festivalul dedicat lui Ciprian Porumbescu, salonul de carte de la USV… Ar (mai) putea zice cineva că oraşul (mititel faţă de un Iaşi sau Bucureşti) n-ar avea chemare şi chemări întru spirit cultural? În context, mărturisesc că sunt încântat că, în continuarea obligaţiilor profesionale, am izbutit să-mi fac timp (regăsindu-mi energie şi atenţie) spre a urmări festivalul de teatru. Spre a constata (dacă îngăduiţi ca păreri ca ale mele – în fond, ale unui spectator ca mai toţi ceilalţi – să fie luate în seamă) că oraşul are un public de teatru (inclusiv plătitor: un abonament la festival face cât 100 de euro, pe medie o piesă însemnând mai puţin decât o şaorma cu de toate), parţial în formare. Ca pildă, dau în vileag că la un clasicizat spectacol „Take, Ianke şi Cadîr”, cu sala plină, nu puţini suceveni au început degustarea mai întâi aplaudând, de fapt, textul lui V.I. Popa, iar abia mai apoi, cu nedisimulat extaz, prestaţiile conforme întru excelenţă ale actorilor H. Mălăele, R. Vasilescu, M. Constantin. Dar şi că au fost destui spectatori care şi-au asumat profunzimea unor piese noi şi grele, cu sensuri de natură (când eşti sedus să te implici) să-ţi dea dureri de cap. Rugându-vă să-mi îngăduiţi opţiunile, până deunăzi, într-un clasament personal (din care am exclus TMMVS, că este „al nostru”, şi „Bulandra”): 1. Teatrul „Metropolis” Bucureşti; 2. Teatrul „M. Filotti” Brăila (…pe scenă, amatorii de film, inclusiv TV, l-au găsit scânteietor pe Emilian Oprea, cu liceu şi bacalaureat la Câmpulung Moldovenesc). Spectacolul continuă, este vorba despre Suceava şi despre suceveni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI