Spre obârşia Porumbeştilor cu Ion Filipciuc

Cercetător literar acribios şi original valorizator al descoperirilor sale, prof. dr. Ion Filipciuc a fost aşteptat încă de la deschiderea Anului Ciprian Porumbescu la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava cu o conferinţă consacrată tânărului şi genialului compozitor. Anunţată pe 12 octombrie 2023, în joia dinaintea sâmbetei de 14 octombrie 2023, a celebrării celor 170 de ani de la naşterea singurului bucovinean urcat până acum în calendarul unei sărbătoriri naţionale, după salutul adresat invitatului şi publicului de dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul instituţiei gazdă, întâlnirea l-a adus întâi la microfon pe neobositul animator al acestui An, universitarul, dr. Niculai Barbă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Întâmpinat ca noi toţi de lucrările pictorului Dimitrie Roman din Rădăuţi desfăşurate pe simezele micuţei galerii de la Biblioteca Bucovinei, „Ciprian Porumbescu – baladă peste timp, pe strune de vioară”, lucrări creatoare ale unei atmosfere speciale, pentru care toţi i-am mulţumit, măcar în gând, artistului, domnia sa a vorbit cu un patos căruia lunile anului deja trecute nu i-au scăzut vibraţia, dimpotrivă, despre programul zilei de sâmbătă cu „Balada” interpretată de 170 de violonişti la bustul lui Ciprian Porumbescu din parcul central al Sucevei (Parcul Ioan Nemeş), cu prezenţa pe scena de pe esplanada Casei Culturii (în mijlocul Târgului de Toamnă cu produse din Bucovina) a cvartetului „Ciprian Porumbescu”, înfiinţat în primăvară, şi cu opereta „Crai Nou”, continuând cu Festivalul Internaţional Ciprian Porumbescu din 16-19 octombrie 2023 şi concertul extraordinar al lui Teodor Ilincăi, cu momentul bucovinean Ciprian Porumbescu din Capitală, la Biblioteca Naţională, de pe 2 noiembrie 2023, cu inaugurarea orchestrei simfonice sucevene pe 28 noiembrie 2023, când se va deschide şi cazinoul dornean. După ce, mai întâi, în semn de apreciere, Niculai Barbă i-a dăruit lui Ion Filipciuc cărţile apărute, cu finanţarea Consiliului Judeţean Suceava, sub egida lui 2023 – Anul Ciprian Porumbescu, jurnalul cernăuţean al lui Ciprian Porumbescu, îngrijit de descendenta compozitorului, universitara Stanca Scholz-Cionca, „Ciprian Porumbescu. În marginea imperiului” de Mircea A. Diaconu, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, şi „Ciprian Porumbescu necunoscut” de Constanţa Cristescu. Într-o nu îndepărtată zi urmând să li se alăture şi bibliografia dedicată lui Ciprian Porumbescu, în lucru pe masa de scris a lui Ion Filipciuc, pentru care a descoperit până în prezent, o surpriză frumoasă, aproximativ opt sute de repere.

Intitulându-se „Obârşia neamului Golembiovschi din Suceviţa”, călătoria lui Ion Filipciuc spre strămoşii lui Ciprian Porumbescu a început cu propriul drum în Polonia, la Biblioteca Jagellonă şi apoi în cimitirul din Cracovia în căutarea posibililor ascendenţi Iaminovici, ai lui Eminescu. Rătăcind printre morminte şi începând pe neaşteptate ploaia, luând-o spre aleea centrală cu nădejdea unui cât de cât adăpost, a ajuns la un mormânt Paraschiva Golembiovschi. Şi a început, de asemenea, cu Serbarea de la Putna, şi cu investigaţiile personale privind implicarea lui Eminescu în organizarea acesteia, când, în lipsa documentului lămuritor, şi-a pus prima dată întrebarea dacă într-adevăr Ciprian Porumbescu a fost şi cântat acolo. Nu a presimţit nici atunci, la Cracovia, şi nici la formularea acestei întrebări că va veni ziua în care îşi va petrece atâta vreme cu Ciprian Porumbescu, încercând să afle cât s-a scris de-a lungul timpului despre el. Oricum, privitor la prezenţa sau absenţa lui Ciprian Porumbescu la Serbarea de la Putna, Ion Filipciuc are deja propriul răspuns: „Important este ce a compus, nu dacă a fost la Putna sau nu!” Întârziind încă un moment la legătura astrală dintre Eminescu şi Ciprian, Ion Filipciuc a pomenit (şi ne-a gravat în memoria inimii) coincidenţa răscolitoare a citirii „Doinei” lui Eminescu la Junimea în seara zilei dezvelirii monumentului lui Ştefan cel Mare la Iaşi cu clipele stingerii din viaţă a compozitorului la Stupca: „Da, există o congruenţă a «Baladei» cu «Doina»…” După care, cât pentru participanţi, cât pentru sine însuşi, Ion Filipciuc, ca un astrolog care sădeşte interogaţii privind stelele împreună cu cei din jur, a povestit despre botezarea unui copil de către preotul Iraclie în vreme ce Ciprian, copilul său, se afla pe catafalc, „Cu ce suflet, vă închipuiţi!” Şi a continuat tot aşa. Cu imaginea impunătorului Ciprian Porumbescu (cel mai înalt bărbat din Braşov), inspirat în scrierea unei piese muzicale de delicatul „Fulgo”, poezia lui Nicolae Petra Petrescu, cu suferinţa sa pulmonară însoţită de dificultatea renunţării la tutun, cu şubrezenia fizică asociată cu efortul fizic istovitor al exerciţiilor la bară fixă, al mersului la patru biserici într-o zi pentru ca să le asculte orgile. Prin însemnătatea acordată unor astfel de coincidenţe tulburătoare sau unor contraste care te pun pe gânduri, conferinţa lui Ion Filipciuc s-a deosebit în prima sa parte de manifestările consacrate lui Ciprian Porumbescu în acest an al său, manifestări axate fie pe patriotismul sincer, înflăcărat al compozitorului, pe însemnătatea personalităţii sale iradiante şi dramatice, fie pe bucuriile solidare şi vulnerabilităţile vârstei, îngemănate cu nevoia de singurătate şi cu presimţirea morţii. Partea a doua însă s-a pliat pe aşteptările generate de titlu, Ion Filipciuc împărtăşind publicului concluziile propriilor cercetări şi propriile opţiuni în ceea ce priveşte părerile avansate de alte studii privind originea familiei compozitorului.

Expunerea, înlănţuirea acestora, urcuşul lui Ion Filipciuc spre strămoşii Golembiovschi ai tatălui, dar şi Clodniţchi, ai mamei lui Ciprian, care par să fi venit din Polonia, din sate de valahi, româneşti, aşa cum existau de demult şi în Galiţia, şi în Pocuţia, mi-au evocat urcuşul său şi al nostru, al celorlaţi, urcuşul nostru împreună de la Mănăstirea Suceviţa spre cimitirul vechi al aşezării, prin soarele şi frigul lui 9 martie 2023, de bicentenarul naşterii părintelui Iraclie Porumbescu, pentru parastasul Porumbeştilor, într-un ceremonial solemn, la crucea Varvarei Golembiovschi, mama şi bunica marilor patrioţi români. Acelaşi urcuş îl dusese însă atunci pe cercetător, dusese mintea iscoditoare şi imaginativă a lui Ion Filipciuc şi spre Gorgon, nu numai numele unuia (sau chiar a doi) din mucenicii aruncaţi goi în lacul fulgerat de lame de gheaţă al Sevastiei, ci şi al veşnicei iubiri a lui Ciprian, Berta. Berta Gorgon!

Problema aşezărilor româneşti din Polonia, cu amintirea închinării la un moment dat, în anul 1648, a Mănăstirii Suceviţa Schitului Mare din Galiţia, dar şi a unui posibil străbun român al Papei Ioan Paul al II-lea (n. Karol Wojtila), descoperire a biografului său, diplomatul şi scriitorul Nicolae Mareş, a provocat interesante intervenţii şi discuţii, mai ales că au aparţinut istoricului Bucovinei Mihai Iacobescu, reputatei specialiste în carte veche Olimpia Mitric şi preotului scriitor Constantin Hrehor, originar din Suceviţa. Dar şi stavrofora dr. Gabriela Platon, stareţa Sf. Mănăstiri Voroneţ, a dat glas unei opinii personale (susţinută de o rumoare aprobativă), privitor însă la unul din visele lui Ciprian Porumbescu invocate de Ion Filipciuc. Revenind la aşezările menţionate, să nu uităm mărturisirea conferenţiarului că datorează atenţia acordată acestora, intensificarea atenţiei sale şi ipotezei lui Nicolae Cojoc, asupra căreia se opreşte Emil Satco, într-un studiu din volumul postum, recent apărut sub îngrijirea lui Alis Niculică, că familia Golembiovschi putea să fi venit dintr-una din aşezările galiţiene nu doar cu nume românesc, ci şi cu nume de ape, munţi, culmi – româneşti.

Cum nu o dată s-a menţionat reîntoarcerea de la forma poloneză a numelui familiei, Golembiovschi, la aceea românească, Porumbescu, şi cele mai îndrăzneţe aserţiuni ale lui Ion Filipciuc, şi cele mai curajoase ipoteze sau convingeri ale participanţilor, trebuie spus că nu s-au înfruntat, nu s-au duelat, s-au reunit într-un mănunchi de opinii şi argumente cu ţinută de conclav academic, sub aripile larg deschise ale unui porumbel al păcii şi al înţelepciunii.

Ceea ce, reîntorcându-se la titlul conferinţei sale ştiinţifice, „Obârşia neamului Golembiovschi din Suceviţa”, i-a servit prof. dr. Ion Filipciuc în formularea unui final pentru care toţi scriitorii prezenţi în public l-au invidiat. Invidie albă, elogioasă, susţinută de sincere aplauze. Aşadar:

Domnia sa ne-a reamintit că în „Facerea” biblică, porumbelul trimis de Noe în căutarea unui semn privind încetarea potopului s-a întors prima dată pe corabie frânt de oboseală, fiindcă nu găsise niciun loc, pământ uscat, pe care în care să se aşeze, să-şi adune puterile. A doua oară însă a venit cu o frunză de măslin, proaspăt ruptă în cioc, vestind scăderea apelor. După alte şapte zile, Noe l-a trimis iar. De data aceasta, porumbelul nu s-a mai întors. „Poate s-a oprit la Suceviţa!”