Arhivă pentru octombrie 10th, 2023

> L.D. CLEMENT

Pariu pe alte nume

Crai nou nr. 9103 din 2023-10-10, Vertical 10 octombrie 2023 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

N-a fost nici 2023 anul lui şi, dacă vreţi, „al nostru”. Mircea Cărtărescu – după cum aţi aflat şi dintr-o ştire din ediţia de ieri a ziarului – s-a declarat însă „foarte fericit” fiindcă a izbutit să se afle „între primii cinci autori luaţi în considerare” în cursa spre NobelulCiteşte

Cele mai mici temperaturi medii anuale din judeţul Suceava au fost înregistrate în anul 2021

Cele mai mici temperaturi medii anuale din judeţul Suceava au fost înregistrate în anul 2021

> Temperaturile medii anuale din anul 2022 s-au situat peste normalele standard din 1981-2010 şi 1991-2020 > Până în 2050 creşterea temperaturii medii anuale în judeţul Suceava ar putea fi cuprinsă între 1,16°C şi 1,26°C Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în anul 2022, la staţiile meteorologice din judeţul SuceavaCiteşte

Thermonet face probe de presiune pentru încălzire în şcoli, grădiniţe, internate şi instituţii medicale

Thermonet face probe de presiune pentru încălzire în şcoli, grădiniţe, internate şi instituţii medicale

Actualitate, Crai nou nr. 9103 din 2023-10-10 10 octombrie 2023 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate

> „Până miercuri va fi asigurată furnizarea căldurii în tot oraşul” a precizat Ion Lungu, primarul Sucevei  Societatea comercială Thermonet Suceava informează că, în vederea pregătirii sistemului centralizat pentru furnizarea încălzirii în sezonul rece, şi ţinând cont de scăderea temperaturilor exterioare din ultimele zile, începând de ieri, 9 octombrie 2023,Citeşte

Investiţii de 40 de milioane de euro prin două proiecte PNRR

Investiţii de 40 de milioane de euro prin două proiecte PNRR

Actualitate, Crai nou nr. 9103 din 2023-10-10 10 octombrie 2023 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate

> Acolo se vor construi mai multe obiective > Rectorul Valentin Popa spune că în 2025 acestea vor fi finalizate Investiţii de 40 de milioane de euro urmează să fie realizate în campusul universitar de la Moara, prin două proiecte PNRR, a anunţat, ieri, în conferinţă de presă, rectorul USV,Citeşte

Comuna Marginea, cu proiecte de 70 de milioane de euro, „va cunoaşte cea mai profundă dezvoltare”

Comuna Marginea, cu proiecte de 70 de milioane de euro, „va cunoaşte cea mai profundă dezvoltare”

Actualitate, Crai nou nr. 9103 din 2023-10-10 10 octombrie 2023 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate

> Este vorba despre apă, canal, gaze naturale, şcoli modernizate, drumuri şi poduri Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că în comuna Marginea se derulează în prezent proiecte de dezvoltare în valoare de 70 de milioane de euro. „Când am spus că judeţul Suceava este un şantier,Citeşte

În Vama Siret, lucrările de modernizare se încheie în acest an

În Vama Siret, lucrările de modernizare se încheie în acest an

Actualitate, Crai nou nr. 9103 din 2023-10-10 10 octombrie 2023 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, joi, împreună cu primarul din Siret, Adrian Popoiu, lucrările de modernizare la Vama Siret şi a anunţat că termenul de finalizare este sfârşitul acestui an. „Lucrările au evoluat foarte bine” a spus Flutur. El a menţionat că este o lucrare de modernizareCiteşte

Preasfinţitul Părinte Irineu Crăciunaş a fost pomenit în localitatea natală la împlinirea a 50 de ani de la trecerea în veşnicie

Preasfinţitul Părinte Irineu Crăciunaş a fost pomenit în localitatea natală la împlinirea a 50 de ani de la trecerea în veşnicie

Biserica din suflet, Crai nou nr. 9103 din 2023-10-10 10 octombrie 2023 la 13:21 Comentariile sunt dezactivate

Cel care a fost numit Episcopul cel bun, Preasfinţitul Părinte Irineu Crăciunaş, a fost comemorat astăzi, 8 octombrie 2023, în satul natal, Sadova, cu prilejul împlinirii a jumătate de veac de la trecerea sa la cele veşnice. Trei ierarhi ai Bisericii noastre au înălţat rugăciuni pentru cel care a fostCiteşte

Ruta de ocolire a podului de la Milişăuţi urmează să fie finalizată, iar podul să fie reabilitat

Ruta de ocolire a podului de la Milişăuţi urmează să fie finalizată, iar podul să fie reabilitat

Actualitate, Crai nou nr. 9103 din 2023-10-10 10 octombrie 2023 la 13:21 Comentariile sunt dezactivate

Prefectura Suceava a anunţat, luni, că podul de ocolire de la Milişăuţi este aproape realizat. „Constructorul a dat asigurări că în cel mai scurt timp se va finaliza şi amplasarea indicatoarelor rutiere şi a semafoarelor strict necesare asigurării unei circulaţii fluente şi în condiţii de siguranţă” a precizat sursa citată.Citeşte

Un nou pelerinaj cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava în toate protopopiatele Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

Un nou pelerinaj cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava în toate protopopiatele Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

Actualitate, Crai nou nr. 9103 din 2023-10-10 10 octombrie 2023 la 13:21 Comentariile sunt dezactivate

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a anunţat că, şi în toamna acestui an, Sfântul Ioan cel Nou ajunge la parohiile şi mănăstirile eparhiei, în semn de mulţumire pentru ajutorul şi mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu, precum şi pentru mângâierea şi întărirea credincioşilor. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi prin părinteasca purtareCiteşte

Incendiu izbucnit la o casă din Mălini, de la coşul de fum necurăţat

Incendiu izbucnit la o casă din Mălini, de la coşul de fum necurăţat

Actualitate, Crai nou nr. 9103 din 2023-10-10 10 octombrie 2023 la 13:18 Comentariile sunt dezactivate

> Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la acoperişul unei case de locuit în localitatea Mălini (Văleni-Stânişoara). Potrivit plt. Radu Gabriel din cadrul ISU, la faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Fălticeni şi lucrători ai SVSU Mălini, Slatina şi CornuCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI