„Judeţul Suceava e un adevărat şantier de drumuri”

 > …Pe unele le modernizăm, iar pe altele le reparăm; până la sfârşitul lunii mai se asfaltează mare parte din drumul dintre Mălini şi Borca, a transmis Gheorghe Flutur

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut săptămâna trecută o întâlnire de lucru cu reprezentanţii firmei responsabile de modernizarea drumului Mălini – Borca, la care a participat şi directorul de la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, Alin Ciobanu.

Au avut loc discuţii despre stadiul lucrărilor şi calendarul viitoarelor lucrări.

„În luna mai se va turna asfalt pe 9 km din totalul de 13 km. Lucrările vor începe de la baza asfaltului existent şi vor urca aproape până în vecinătatea Obcinei Stânişoarei” a spus Flutur.

El a reamintit că valoarea lucrării depăşeşte 24 de milioane de euro. Este vorba despre un drum judeţean cu o lăţime de 8 metri, care include ziduri de sprijin în lungime de peste 15 km, pe care se construiesc 61 de podeţe şi 11 poduri.

„Acest drum va lega Valea Moldovei de Valea Bistriţei, traversând judeţele Suceava şi Neamţ. Va deveni unul dintre cele mai frumoase trasee turistice din România, rivalizând cu Transfăgărăşanul, şi va contribui la dezvoltarea proiectului privind Ţinutul Mănăstirilor din zona Sucevei şi a Neamţului” a arătat preşedintele CJ Suceava.

El a mai spus că peste o lună va merge din nou pe Munţii Stânişoarei, unde constructorul a promis că cea mai mare parte din drum va fi asfaltată.

„Judeţul Suceava este un adevărat şantier de drumuri. Unele le modernizăm, cum se întâmplă în Bosanci, Ipoteşti, Udeşti, Liteni, Dolhasca, Moara, Stroieşti, Dărmăneşti, Horodniceni, Rădăşeni, Satu Mare, Grăniceşti, Brodina, Fântânele, Cornu Luncii. În alte situaţii au apărut gropi în asfalt, pe care le acoperim folosind un utilaj special numit fulljet cu care se asigură plombarea gropilor prin stropiri succesive de agregate de balastieră sortate şi emulsie bituminoasă” a precizat Flutur.

El a adăugat că s-au executat lucrări cu acest utilaj pe Valea Siretului, între Hănţeşti şi Vereşti, precum şi pe zona Baia – Bogata, iar lucrările de la Baia au fost finalizate marţi.

„Vom continua în alte zone unde este necesar. Asigur populaţia judeţului că vom avea grijă să acoperim gropile, să plombăm şi să reparăm drumurile afectate în această iarnă, pentru a asigura un trafic decent pe drumurile judeţene. Este adevărat că unele porţiuni care urmează să fie reparate devin subiect de campanie electorală, însă în fiecare primăvară CJ Suceava a reparat aceste drumuri şi o va face şi de această dată, activitatea noastră nefiind influenţată de perioada electorală în care ne aflăm” a declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI