Soarele intră odată cu oamenii în tinda Bisericii Sfintei Mănăstiri Voroneţ, anunţând ziua comemorării Măicuţei Stareţe Irina Pântescu la şase luni de la plecare şi cu puţin înainte de data naşterii, 28 septembrie 1932, zi mai frumoasă decât toate cele care au fost în ultima vreme. Stau pe pragul uşii care leagă pridvorul de pronaos, cu privirile călătorind până la fereastra altarului, acoperită de frunze verzi în continuă unduire. În strălucirea odăjdiilor – chiar PS Antonie, episcopul de la Bălţi, este o apariţie de aur şi zăpadă –, a candelabrelor, doar dreptunghiul ei verde este limpede, viu, încât pare un ochi al raiului deschis spre noi. Poate anume ca să ne vadă Cea Dintâi Stareţă a Voroneţului, ca să-i simţim prezenţa. Sub perdeaua pleoapelor care nu mai desluşesc paginile pe care le scrie cu mâna Doamnei sale, prof. dr. Valentina Eşanu, academicianul Andrei Eşanu o vede poate cel mai bine, după stolul înfrigurat şi fericit al monahiilor sale, în frunte cu Stavrofora dr. Gabriela Platon, stareţa de-acum. Poate şi Doamna Profesoară, universitara Carmen Cornelia Balan, care a închinat o carte personalităţii sale. Poate şi ţesătoarea Victoria Platon, care i-a închinat fiica odată cu toate visurile pe care le va fi avut la venirea sa pe lume.
Simt nevoia să descopăr sursa pământeană a acelui verde pe care îl zăresc în fereastra altarului, aşa că ies din umbra luminoasă a semimilenarei ctitorii a lui Ştefan cel Mare şi urmăresc liturghia amplificată de difuzoare înconjurând lăcaşul, fără să aflu mai mult, frunzişul copacilor din dreptul ei nu seamănă văluririi cereşti care mi s-a arătat din interior. În schimb, mergând de la răsărit spre miazănoapte, descopăr în zidul cel nou, înalt, înaltă, impunătoare poarta cea nouă, deschisă, şoptesc creştinii şi mai matinali decât noi – colega de breaslă Daniela Micuţariu, dr. Alis Niculică şi cu mine, venite împreună imediat după ora opt în dimineaţa acestei duminici a lui 25 septembrie 2022 – întâi de pasul IPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, şi apoi de oaspetele de peste Prut, PS Antonie de la Bălţi. Şi zidul, şi poarta îmi par o stavilă în calea vânturilor care s-au înverşunat să se repeadă asupra bisericii mai ales în peretele său nordic şi o chemare înlăuntrul său.
Stau cu Alis Niculică pe bancheta din faţa splendorii frescei de la miazăzi, mângâiate de neaşteptatul soare al acestei zile de după echinocţiul de toamnă, cu toată dulceaţa lui septembrie adunată în ea. Cu admiraţia marii pictoriţe a Bucovinei Elena Greculesi, îl admirăm pe Mitropolitul Grigorie Roşca, apoi ne uităm îndelung la Daniil Sihastrul, la a cărui lespede funerară ne-am închinat în pronaos, ca la stareţul la care a căutat peste trei decenii sfat şi îndrumare Măicuţa Stareţă Irina Pântescu. Dar ceea ce ne umple de duioşie ca o ninsoare de funigei celeşti este, în cadrul uşii, un preot binecuvântând cu rugăciuni mama şi pruncul ei, aflaţi sub ocrotirea patrafirului său. „Trebuie să fie Petra Catrinel, finuţa Maicii Stareţe Gabriela!” şopteşte Alis. Şi pentru că părintele inspector prof. Gheorghe Hostiuc povesteşte viaţa celei pomenite, nu mult mai târziu, Alis simte de asemenea nevoia să-şi amintească cu glas tare paginile despre copilăria plină de lipsuri şi tot de atâta curaj şi răspundere a neuitatei stareţe Irina Pântescu. Părintele episcop Antonie îşi mărturiseşte bucuria de a se afla a doua oară la Sfânta Mănăstire Voroneţ, mai ales cu un asemenea prilej cum este Parastasul Celei Dintâi Stareţe. Şi cu această bucurie ce îi vine din inimă, ascultă cântarea care îi salută prezenţa şi salută toţii oaspeţii de peste Prut, „Nu uita că eşti român”. Şi cu această bucurie întipărită pe chip, iese din biserică şi este de acord să stea în centrul unei fotografii în faţa minunii sfintei zidiri, dar numai cu Monahia Elena Simionovici alături, în dreapta sa, „ca mai vârstnici”, spune arhiereul tânăr cu barbă albă, surâzând sub fulgerarea ochilor albaştri ai scriitoarei Voroneţului. Constantin Ciofu reuşeşte imposibilul, să ne cuprindă pe toţi – preoţi, călugăriţe, apropiaţi ai obştii, credincioşi nelipsiţi la slujba de duminică, şi e tot numai zâmbet când Maica Stareţă Gabriela ne cere să ne întoarcem pentru altă fotografie, sub uriaşul portret al Măicuţei Stareţe Irina de pe zidul trapezei, unul din frumoasele portrete pe care i le-a realizat şi care ne însoţesc în multe locuri din incinta mănăstirii. O performanţă cu un înţeles sufletesc aparte pentru Constantin Ciofu: şi bunicii săi s-au născut în Goruni, aşezarea natală a Stareţei Dintâi.
La locul odihnei sale de veci, vremelnic, doar până la Înviere, între Paraclis şi mormântul părintelui Paramon, Parastasul se oficiază ca într-un colt de rai, cu toate florile iubite de Măicuţa Stareţă cu mireasma şi culorile la cea mai înaltă tărie, în zumzăitul albinelor atrase de căldura neobişnuită a amiezii, de nectarul lor şi de dulceaţa grâului şi a nucilor din colivă, cu razele soarelui intensificate de ceara lumânărilor, de rumeneala colacilor, de firul auriu de pe ştergare, de boarea şi de perlele transparente ale lacrimilor.
Un lung bun venit şi deopotrivă un lung drum bun mă apropie de acad. Andrei Eşanu şi de prof. dr. Valentina Eşanu, nu doar prieteni a Măicuţei Stareţe Dintâi şi ai Stareţei dr. Gabriela Platon, ci şi autori ai mai multor studii dedicate Voroneţului, între care impresionantul volum „Mănăstirea Voroneţ. Istorie. Cultură. Spiritualitate”, Pontos, Chişinău, 2010, care reproduce în facsimil „Pomelnicul Mănăstirii Voroneţ” după valorosul manuscris de la Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Şi cum câţiva metri mai încolo, Stareţa dr. Gabriela Platon i-l prezintă Preasfinţitului Antonie de la Bălţi pe apropiatul obştii Lazăr Fialcovschi, de la Plaiul Cosminului, regiunea Cernăuţi, nu pot să nu observ că a reunit (şi) la acest parastas România Mare, însă egumena mă corectează cu îndreptăţire: „Nu eu, Măicuţa Stareţă Irina!”
Şi pentru că povestim în maşina care ne duce la Suceava despre această Românie Mare în viaţa şi de după viaţa Maicii Stareţe Dintâi, dar şi în viaţa Stareţei De Acum, dar şi în viaţa noastră, preotul paroh dr. Viorel-Ioan Vârlan ne răsplăteşte la rându-i, pe Daniela Micuţariu, pe Alis Niculică şi pe mine, cu o invitaţie, pe 28 Noiembrie 2022, în Capela Unirii, la inaugurarea la Suceava a Turnului Unirii, cu oaspeţi de seamă, numaidecât şi din nordul Bucovinei, şi de peste Prut, fiindcă ceea ce uneori istoria desparte, apa vie a sufletului şi a limbii strămoşeşti continuă să lege, să vindece şi să crească.
Comentarii