Senatorul PSD Ioan Stan:

E o prostie să se desfiinţeze Fondul de Dezvoltare şi Investiţii

> Mă îndoiesc că proiectele au fost aprobate fără să fie analizate

Preşedintele organizaţiei judeţene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că desfiinţarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii nu este o decizie bună pentru că prin acest fond se finanţau proiecte care nu intrau la finanţare prin PNDL sau cu fonduri europene.

„E o prostie să se desfiinţeze FDI care va afecta atât zona rurală, cât şi orăşenească”, a spus Ioan Stan.

El a arătat că a văzut că în judeţ sunt 28 de proiecte şi că primarii au depus proiecte care au fost analizate.

„Mă îndoiesc că au fost date fără să fie verificate”, a spus Ioan Stan.

El a subliniat că acest program trebuie să continue, arătând că sunt semnate 500 de proiecte care vor continua, iar pentru cele care nu au fost aprobate, dar nesemnate nu se va continua finanţarea.

Senatorul Ioan Stat crede că cei care nu primesc fondurile se vor constitui într-o asociaţie care să dea în judecată statul român.

El a recunoscut că au fost şi primari nemulţumiţi dacă nu li s-au aprobat proiectele.

„Eu nu sunt Guvern, nu sunt comisia aceea, nu am analizat eu”, a conchis Ioan Stan.

Modul în care au fost aprobate proiectele cu finanţare prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii este cercetat de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 din Bucureşti, care a anunţat printr-un comunicat de presă că Ion Ghizdeanu, fostul şef al Comisiei de prognoză, care se ocupa de FDI, este inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit procurorilor, Ghizdeanu este acuzat că în perioada 17 septembrie 2019 – 24 octombrie 2019 ar fi falsificat mai multe procese-verbale în care a menţionat „în mod mincinos” că membrii Comisiei de analiză şi evaluare a proiectelor s-au întrunit, au analizat şi au propus pentru aprobare 1.080 de proiecte.

În realitate, susţin procurorii, membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată şi nu au făcut nicio analiză, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită arbitrar de Ghizdeanu.

În total, în judeţul Suceava au fost aprobate la finanţare prin FDI un număr de 28 de proiecte în sumă totală de 372,516,449 de lei. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI