Reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Româno-Germane vin la Suceava pentru discuţii cu mediul de afaceri

> Oamenii de afaceri germani se pronunţă pentru mai multă predictibilitate fiscală şi investiţii în infrastructură

 Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a participat la o dezbatere organizată de Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK), a anunţat că a invitat reprezentanţii acesteia la Suceava şi s-a stabilit o întâlnire, în 17 noiembrie, cu mediul de afaceri sucevean şi Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.

Flutur a spus că a făcut o prezentare a judeţului Suceava, iar reprezentanţii AHK au făcut o prezentare a acestei camere, fiind cea mai puternică cameră bilaterală din România.

Preşedintele CJ Suceava a arătat că reprezentanţii AHK, ca punct de vedere al mediului de afaceri german, au apreciat că nu ar dori acum mai multă relaxare fiscală, ci mai multă predictibilitate fiscală, subliniind că Germania a avut o creştere economică continuă, nu în salturi, dar pe termen lung.

Potrivit acestora, în România este un paradox că o creştere economică de 6 la sută este bazată mai mult pe consum şi şi-au exprimat îngrijorarea că faptul că nu se alocă bani şi în investiţii arată ca perioada premergătoare crizei din 2009.

Ei au îndemnat ca investiţiile să se concentreze în infrastructură, educaţie şi sănătate, care sunt investiţii de viitor, a spus Flutur, care a menţionat că aceştia ar dori ca politica Guvernului să nu determine prin măsurile luate derapaje odată cu această reformă fiscală.

În cadrul dezbaterii, preşedintele CJ Suceava a vorbit despre necesitatea realizării cadrului pentru o descentralizare mai rapidă cu alocare de resurse şi a subliniat că bugetele locale ar trebui să se constituie cu menţinerea cu peste 50 la sută a redevenţelor provenite din resursele locale.

Totodată, Gheorghe Flutur s-a pronunţat pentru stimularea asocierii oraşelor apropiate în vederea unor investiţii mari, cum ar putea face Suceava şi Botoşani, dar a subliniat şi necesitatea ca Guvernul să aibă ca prioritate unirea prin autostrăzi a celor trei provincii, făcând referire la autostrăzile nord-sud şi est-vest din zona Moldovei.

Mai mult, el a arătat că se impune deblocarea legii parteneriatului public-privat şi încurajarea administraţiilor publice să atragă investitori.

„A fost o dezbatere foarte interesantă. Am adresat invitaţia către Camera de Comerţ Româno-Germană să vină în Suceava, şi în 17 noiembrie va participa la o întâlnire cu mediul de afaceri şi cu CCI Suceava” a spus Gheorghe Flutur.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI