Maica stareţă a Voroneţului, Irina Pântescu, se află deja la o vârstă la care bunicile mai caută de grijă doar nepoţilor, celelalte griji ale gospodăriei lăsându-le în seama celei pe care a desemnat-o drept stăpâna casei. Înţelepciunea, răbdarea, experienţa, dragostea pentru cei ce vor duce mai departe spiritul gospodăriei sunt (încă) utile tinerelor vlăstare, care-şi vor aminti cu duioşie mai târziu de vremea bunicii.
Aceste câştiguri ale vârstei s-au adunat şi în straiţa cea aleasă a energicei stareţe, dar virtuţile „capului de familie” şi le păstrează cu vigoare. Căci sunt încă atâtea de făcut la o mănăstire care a reînviat abia acum cu puţin peste un sfert de veac, după ce două veacuri aproape la Voroneţ nu a mai existat obşte călugărească. Iar în Bucovina există mănăstiri a căror stare actuală include şi avantajele continuităţii. Ca să recuperezi tot ce s-a pierdut şi să te prezinţi lumii (nu doar credincioşilor, căci Bucovina dialoghează cu lumea întreagă prin perlele sale mănăstireşti) la nivelul deja atins astăzi de suratele a căror activitate nu a fost curmată de austrieci sau de comunişti este nevoie de toate calităţile adunate deja în vârsta stareţei Irina Pântescu. Acest standard trebuie atins.
Cine vizitează însă Voroneţul doar ca să admire monumentul nu va avea imaginea complexităţii vieţii monahale existente acolo. I se va vădi doar calitatea – evidentă – a întreţinerii bisericii, curţii interioare, a exterioarelor clădirilor, în covârşitoare parte construite sub autoritatea maicii Irina, a ţinutei şi comportamentului membrelor obştii cu care intră în contact. Cine însă este un obişnuit al locului, admiră necondiţionat modul în care funcţionează obştea.
Lider înnăscut şi necontestat, maica stareţă şi-a ales şi construit cu răbdare, înţelepciune şi fermitate colectivul, care funcţionează după regulile călugăriei, cu toate limitările pe care acestea le impun celor care i-au acceptat haina. Ascultarea este regula de bază a funcţionării relaţiilor dintre monahiile mănăstirii şi conducerea acesteia. Este poate unul dintre motivele pentru care ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, are la inimă lăcaşul lui Daniil, chiriarhul nelipsind vreodată de la praznicele importante ale mănăstirii.
Într-una din zilele următoare maica stareţă Irina Pântescu împlineşte 85 de ani. Cred că îşi poate asuma cu îndreptăţire nobilul titlu de ctitor al mănăstirii, noua viaţă a aşezământului începând odată cu ziua în care ÎPS Pimen a binecuvântat mutarea acolo a grupului de monahii care şi-au asumat redevenirea ca lăcaş monahal a celebrului loc de închinăciune.
Comentarii