“O bienală de tapiserie…”

 Cea mai recentă ediţie a emisiunii 3 G, realizată de Mihai Pînzaru-PIM şi Bobby Stroe pentru Intermedia TV, a adus joi seara (28 ianuarie 2016) în faţa telespectatorilor un glas puternic al Sucevei în persoana prof. Lucia Puşcaşu, preşedinta Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Invitata a reiterat şi argumentat doleanţele exprimate la vernisajul Anualei, dar s-a dovedit preocupată şi de viaţa Sucevei, considerând că parte din neîmpliniri – sub aspect estetic, arhitectonic, cultural, artistic ş.a. – se explică prin lipsa de consultare a autorităţilor cu profesioniştii din domeniu, ignorând disponibilitatea lor generoasă de a se implica fără nicio pretenţie financiară. (Afirmaţia l-a umplut de amărăciune şi revoltă pe Mihai Pînzaru-PIM, amintindu-şi de desconsiderarea creatorilor, a intelectualilor autentici ai Sucevei şi de banii irosiţi pentru Suceava Capitală Europeană.) Dar Lucia Puşcaşu nu s-a oprit la regrete, a mers mai departe, cu propuneri interesante, la care merită luat aminte. Astfel a formulat ideea amenajării turistice a apei Sucevei în perimetrul municipiului, a susţinut că Suceava, Bucovina ar avea numai de câştigat dacă ar miza pe lemn şi pe lână, pe dezvoltarea meşteşugurilor şi şcolarizarea meşteşugarilor care să le pună în valoare, cu previzibil accent – Lucia Puşcaşu fiind o cunoscută artistă a tapiseriei – pe meşteşugul pe cale de dispariţie al ţesutului. Din posibilul buchet de manifestări artistice de calitate şi amploare europeană schiţat de Lucia Puşcaşu, o reţinem pe aceea a unei bienale de tapiserie (asociată cu numele Putnei, graţie comorilor textile din Muzeul Mănăstirii Putna), sugerându-le cititorilor (simpli sau cu putere de decizie) să urmărească sau chiar să revadă incitanta emisiune în reluare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI