Ca la piaţă?…

Iată că, potrivit unei iniţiative legislative ce a trecut recent de Senat, ar urma ca peste 51% dintre produsele din carne, legume, fructe din galantarele şi de pe rafturile hipermarketurilor care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră să fie româneşti. Altfel, în anii din urmă, şi ca urmare a unor solicitări/presiuni dinspre fermieri/ producători (uneori susţinuţi, măcar verbal, de politicieni şi de administraţiile centrală şi locale), dar şi a unor reale tendinţe de consum (mai mult sau mai puţin „patriotice”, însă potrivit cărora produsele noastre – chiar şi cele necertificate ca atare, sunt „mai bune”, „mai sănătoase”, mai proaspete ca cele de la străini, nu în ultimul rând şi în spiritul susţinerii fermierilor şi producătorilor autohtoni), în hipermarketuri au apărut, mai multe sau mai puţine, pe alocuri evidenţiate, astfel de mărfuri. Riscul ar fi (semnalat deja de reprezentanţi ai asociaţiilor române de profil) ca, nevoite să etaleze spre vânzare mai multe produse româneşti decât de peste graniţe, firmele cash & carry să lucreze strategic la ambalaje, etichete şi promovare, poate mai mult decât pe relaţii concrete şi substanţiale cu producătorii locali. Am fi bucuroşi să greşim, dar această strategie de succes a fost aplicată în ultima perioadă chiar şi de agricultori locali care, pe lângă roadele lor comercializează adesea fie legume şi fructe de Galaţi şi Călăraşi, fie de Anatolia şi Gaziantep. Ori, potrivit alteia, vaci româneşti dau lapte în Polonia, iar de acolo ne vine brânză slovacă, ce s-ar putea numi, într-o zi, semiromânească (ori chiar mai mult decât atât, dacă s-ar vinde cu un slogan neaoş). În plus, în contextul prefacerii climei, ne putem aştepta ca, pe lângă oranjadă de Oradea, să avem şi portocale de Mehedinţi.