Municipiul Rădăuți ar putea să fie condus de delegați numiți prin ordin al prefectului

Municipiul Rădăuți riscă să rămână fără conducere a administrației publice locale și, după constatarea acestei situații, să fie condus, până la organizarea de alegeri locale, prin delegați numiți prin ordin al prefectului.
 

Aurel Olarean

Astfel, primarul Aurel Olărean riscă să-și piardă mandatul dacă Agenția Națională de Integritate constată conflictul de interese, într-o situație similară fiind și viceprimarul municipiului, Dumitru Ciobotariu. Mai mult, Consiliul Local al municipiului Rădăuți riscă să fie dizolvat, cererea de dizolvare fiind pe rolul Tribunalului Suceava. Dacă se va ajunge ca toți aleșii locali ai municipiului Rădăuți, primarul, viceprimarul și Consiliul Local, să-și piardă funcțiile, va fi nevoie de organizarea de noi alegeri locale. Cel mai probabil, alegerile locale se vor organiza la termen, în iunie 2016, caz în care municipiul Rădăuți ar putea fi condus de delegați numiți de prefect dintre persoanele cu o reputație bună din oraș. O situație similară a fost înregistrată în județul Suceava în anul 2007, când s-a înființat comuna Poieni-Solca, iar prin legea de înființare s-a stabilit ca până la constituirea autorităților administrației publice locale, rezolvarea problemelor curente să fie asigurată de doi delegați numiți prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar și viceprimar.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI