Campanie de strângere de semnături împotriva „alianței” PSD-PNL

„Ei cu ei, noi cu voi”

Conform lui Gheorghe Flutur, „la butoanele guvernării” au ajuns „liberalii lui Cozmâncă”
Vicepreședintele PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat că, în prezent, în România există două alianțe, cea privilegiată, PSD-PNL și cea reală, între PD-L și cetățeni. Flutur a anunțat, ieri, că democrat-liberalii suceveni au început o campanie de strângere de semnături de la populație pentru moțiunea simbolică „Ei cu ei, noi cu voi” împotriva alianței PSD-PNL, care guvernează „netransparent” țara.
 

El a arătat că PSD și PNL au încercat să izoleze PD-L, dar că nu pot izola PD-L de cetățeni. Viceliderul PD-L a subliniat că această „cârdășie” între PNL și PSD a început la sfârșitul anului 2006, odată cu eliminarea din guvern a miniștrilor care deranjau, printre care și el, și a continuat cu scoaterea de la guvernare a miniștrilor PD. Flutur a precizat că de atunci se poate vorbi despre două Românii, una a privilegiaților, cu „baroni bugetari”, cu o majoritate care s-a transformat în scut pentru justiție în cazurile Adrian Năstase și Miron Mitrea, și o Românie reală. El a adăugat că „la butoanele guvernării” au ajuns „liberalii lui Cozmâncă”. „PSD le spune miniștrilor PNL și unde să pună ficușii în birou”, a mai afirmat Gheorghe Flutur.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI