Ce-i scris pe-al nostru steag

> L.D. CLEMENT

Dacă e să ne reamintim versurile lui Andrei Bârseanu (puse pe note de Ciprian Porumbescu; melodia a devenit în zilele noastre imn al Albaniei), „unire-n cuget şi simţiri” e scris pe Tricolorul românesc. De reţinut (inclusiv cu înţelegere profundă a contextului în care poetul zămisli respectivele versuri…)! Dincolo de asta, se întâmplă (de altfel, e normal aşa) ca astăzi românii să scruteze în mod diferit (şi întru concluzii diverse) asupra prezentului şi viitorului. Cel puţin dacă dăm suficient credit rezultatelor unui sondaj aplicat de IRES la finele anului trecut şi făcute publice în primele zile ale lui 2024. Ar rezulta că aproape o treime dintre noi au crezut că anul în care am păşit ar fi pentru ţară şi ai săi locuitori un pic mai bun ca anteriorul, ceva mai puţini (23%) gândit-au că va fi la fel, detaşându-se cei 43% uniţi în pesimismul lor spre a crede că 2024 va fi mai rău. Interesant de notat ar fi şi că între optimişti s-au regăsit persoane fără şcoală, deopotrivă persoane tinere şi vârstnice, de asemenea persoane din mediul rural. În vreme ce pesimiştii (majoritari) au fost găsiţi între inşii activi, cu vârste între 36 şi 65 de ani (într-o idee, dacă nu greşesc, tocmai ăia care ţin ţara pe umeri şi-o fac să se mişte pe roate), dar, totodată, între cei care locuiesc în Moldova istorică (fireşte, cea din dreapta Prutului-hotar). Aşadar, ca să avem motiv de zâmbet la final de text, de aia s-a dus Vodă Cuza să fie ales (şi) la Bucureşti!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI