Jeremy Irons va juca în serialul TV european „Contele de Monte-Cristo”

Jeremy Irons, actor britanic premiat cu Oscar, îl va interpreta pe abatele Faria, tovarăşul de detenţie al contelui de Monte-Cristo, într-un serial TV european adaptat după romanul omonim al scriitorului Alexandre Dumas şi produs în colaborare de postul francez France Televisions şi cel italian RAI, informează AFP.

„Jeremy Irons joacă rolul cheie al Abatelui Faria şi semnează cea de-a treia sa colaborare cu regizorul Bille August”, cineastul danez recompensat cu trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes în 1988 şi 1992, a anunţat grupul Mediawan.

Jeremy Irons „a marcat istoria cinematografiei prin roluri emblematice în filme precum «Dead Ringers», «Reversal of Fortune» – care i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun actor -, «The House of the Spirits», «House of Gucci» şi pentru rolul său apreciat din serialul de televiziune «Watchmen»”, a reamintit grupul Mediawan.

Romanul scriitorului Alexandre Dumas a făcut obiectul mai multor adaptări cinematografice şi de televiziune, inclusiv al uneia realizate în 1998 de postul francez TF1, în care rolul principal a fost jucat de Gerard Depardieu.

În cinematografie, actorul Pierre Niney urmează să îl interpreteze şi el pe contele de Monte-Cristo într-un film a cărui lansare este programată pentru sfârşitul anului 2024.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI