Pe cine sperie cuvântul reformă?

De câteva luni discursurile electorale, mai bine zis, declaraţiile referitoare la alegerile viitoare au prins glas, dar surpriză: până acum nu am auzit cuvântul reformă şi nu înţeleg de ce activiştii politici îl ocolesc. Nu mai are democraţia românească nevoie de reforme? Să fi atins perfecţiunea? Toate legile referitoare la economie şi finanţe au rezultatele scontate? Nu mai putem de bine? Nici vorbă! Pe deasupra, programe electorale fără a provoca şi a instrumenta reforme ori măcar idei reformatoare înseamnă vorbărie goală care nu va fi în stare să scoată lumea la vot. Şi nici să ieşim cu bine din starea actuală de lehamite. În consecinţă, încet-încet, vom asista la transferarea discuţiei despre viitorul României din sfera social-economică în veşnica bălăcăreală autohtonă. Ceea ce deja se întâmplă.

Primul cal de bătaie scos la interval e preşedintele României: nu a fost în stare de nimic, e leneş, un fel de parazit care consumă inutil resursele ţării, circulă numai cu avioane de lux, conduce ţara de la Sibiu, a ieşit la pensie cu o sumă astronomică, dar nu ni se spune care, a nenorocit România aducând PSD la guvernare, e cel mai slab preşedinte european, iar consoarta lui, „răvăşitoarea” (contribuţie a maestrului Ion Cristoiu), se îmbracă de-a moaca… Detractori: de la veşnicul virtual candidat la preşedinţie, fosta vedetă mediatică de trei parale Florin Călinescu, la filozoful Gabriel Liiceanu, mare admirator al celui mai tare userist Cătălin Drulă (orice aş fi crezut, numai asta nu!)

Însă poporenii văd atceva: Klaus Iohannis concurează alături de prim-ministrul olandez pentru şefia NATO, este luat în cărţi pentru preşedinţia Comisiei Europene alături de Ursula von der Leyen… Este consultat de prim-ministrul german Olaf Scholz, de preşedintele Franţei Emmanuel Macron şi de alţi şefi de stat, a avut o întâlnire cu preşedintele american Joe Biden care i-a oferit una dintre cele mai prestigioase medalii, iar în mass-media dâmboviţene este făcut albie de porci! Tocmai acum când miza sa electorală internă e aproape de zeo.

Vin alegerile locale, dar candidaţii nu au aproape nimic în cap ce să facă pentru localitatea lor, singura lor preocupare fiind să-şi injurieze adversarii, să desfiinţeze partidele concurente cu acuzaţia unică: n-a făcut nimic, nu e în stare de nimic. Nu-i interesează să trăiască oamenii mai bine, să creeze locuri de muncă bine plătite, să atragă fonduri de investiţii, să modernizeze şcolile, drumurile, ci doar să-i dea la cap primarului în funcţie. Iar fapte asemănătoare au loc de 35 ani, încât e o minune că satele şi oraşele noastre arată totuşi altfel, dar ăsta nu e meritul aleşilor, ci contribuţia locuitorilor harnici, cu case, vile noi şi mari, după cum i-a tăiat capul, căci servicii de arhitectură pentru respectarea tradiţiilor locale încă nu avem. De aceea, pretutindeni domină aglomeraţia de stiluri şi forme complet străine de România.

Se apropie şi europarlamentarele, însă temele europene precum încheierea integrării, dezvoltarea infrastructurii comune şi crearea unei forţe armate ale UE încă nu beneficiază de discuţii publice, iar în aceste condiţii nu apare nicio deosebire între formaţiunile politice înscrise cu candidaţi. Ce vom vota în Parlamentul European, domnilor, dacă în afara unor figuri şterse, cam aceleaşi, nu avem nicio idee despre ce vrea România?

În loc de programe de emancipare naţională avem minciuni ordinare şi ameninţări de ţaţe ofuscate: dacă nu votaţi SOS-ul lătrătoarei putiniste Iovanovici-Şoşoacă, UE va distruge România într-un an, ţara noastră va dispărea dacă românii nu votează măreaţa patrioată, iar Guvernul român şi doctorii vor ucide populaţia cu vaccinuri tembele… De nu vor reuşi, ne vor băga de partea duşmanilor noştri ucraineni… Doar nu degeaba Şoşoaca îşi ia zi de zi tainul de la ambasada Rusiei. Minciuni de prostit analfabeţii şi oamenii simpli pe care mizează o serie de şmecheri politici, inclusiv pentru locuitorii Capitalei României: n-au nevoie de votul conştient al cetăţenilor, nici de oameni cu carte, ci de cei ce pot fi prostiţi cu o sticlă de ulei, un kilogram de făină, doi mici şi-o bere – reţeta clasică moştenită de la Vanghelie…

Un comentariu

  1. Flutur are tupeul să cerșească din nou votul lansând din nou, ca în toți cei peste 20 ani , promisiuni deșarte și prafuri propagandistice in ochii mulțimii , în condițiile în care nu a făcut nimic bun pentru judet doar interese personale !!!

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI