„Penelul fermecat”, ediţia a XIX-a

> 532 lucrări participante, realizate de preşcolari cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani

Programul de dezvoltare personală a preşcolarilor „Penelul fermecat”, aflat la a XIX-a ediţie, are ca temă „Şi eu pot fi de ajutor!” şi a suscitat interesul a peste 500 de preşcolari îndrumaţi de tot atâtea cadre didactice din zona Suceava. Concursul a fost iniţiat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, prin profesor Daniela Răileanu, inspector pentru educaţie timpurie, în parteneriat cu: Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Suceava, Uniunea Artiştilor Plastici  Filiala Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Organizarea concursului este asigurată de cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Gulliver”, Grădiniţa cu Program Prelungit „1-2-3”, ambele din Suceava, şi Grădiniţa cu Program Normal Ipoteşti. Astfel, cele 532 lucrări participante, realizate de preşcolari cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani, din grupele mică, mijlocie şi mare, din zona Suceava (grădiniţe de stat şi particulare din municipiul Suceava şi din localităţile Ipoteşti, Tişăuţi, Cajvana, Botoşana, Liteni, Dumbrăveni, Mitocu Dragomirnei, Dărmăneşti, Plopeni, Dolhasca, Prelipca, Bosanci şi Pătrăuţi), sunt dispuse pe 4 secţiuni, astfel: desen/pictură – 299 lucrări, grafică – 48 lucrări, modelaj – 123 lucrări, mozaic – 62 lucrări. Juriul a acordat 530 de premii şi 29 menţiuni, pe secţiuni şi pe grupe de vârstă, astfel: 280 premii I, 132 premii II, 91 premii III.

Tema anuală a manifestării cultural-artistice „Penelul fermecat”, „Şi eu pot fi de ajutor!”, a determinat preşcolarii şi cadrele didactice îndrumătoare la proiectarea şi desfăşurarea succesivă a unor activităţi specifice în vederea stimulării înţelegerii, la nivelul preşcolarilor, a semnificaţiei conceptului care vizează ajutorul ca acţiune umană favorabilă, acordat în contexte concrete şi necesare. Din această perspectivă, cadrele didactice au derulat: audierea de poveşti şi povestiri tematice, în care personaje şi eroi au nevoie de ajutor şi oferă sprijin, în contexte diverse; lecturi după imagini reprezentative pentru nevoia şi acordarea de ajutor; teatre de păpuşi, de umbre, de actori în care personaje imaginare şi reale solicită şi primesc sprijin; vizionare de filme didactice, de resurse electronice existente în bibliotecile virtuale ale grupelor şi grădiniţelor, care ilustrează modalităţi de a oferi ajutor copiilor, adulţilor, plantelor, animalelor, celor aflaţi în situaţii sensibile referitoare la starea de sănătate, de trebuinţe care vizează hrana, adăpostul, jucăriile; poezii al căror mesaj se referă la potenţiale modalităţi specifice vârstei de a putea fi de ajutor; jocuri de rol, discuţii şi convorbiri, vizite şi întâlniri la sau cu părinţi, bunici, prieteni, în teren sau virtuale, citiri de imagini, de albume, în care au abordat conţinuturi corespunzătoare tematicii concursului. Ca urmare, lucrările copiilor evidenţiază, în egală măsură, reprezentarea într-un limbaj plastic original a conceptelor de ajutor, sprijin, cât şi transmiterea de experienţe individuale şi de grup, reale sau imaginare, ca exprimare a viziunii personale asupra argumentelor pentru care oferirea, solicitarea şi primirea ajutorului determină experienţe emoţionale pozitive, satisfacţii personale, ocazii de a simţi empatie, compasiune, recunoştinţă.

Tema „Şi eu pot fi de ajutor!” a fost reprezentată plastic de cei peste 500 de preşcolari participanţi, din perspectivă personală, şi poartă amprenta concepţiei individuale a micilor pictori asupra circumstanţelor în care se poate oferi sprijin, modalităţilor prin care se manifestă ajutorul acordat, ilustrat în lucrări plastice care surprind împrejurări posibile şi imaginare în care se solicită şi se acordă ajutor, dar şi starea de bine resimţită după oferirea ajutorului. Diversitatea de culori, gama cromatică de tonuri şi nuanţe oferit de exponate poate constitui un prilej de reflecţie pentru vizitatori, pe care îi invităm să mediteze asupra semnificaţiei acordării de ajutor în viaţa personală, despre importanţa acestuia la nivelul fiecărui individ, indiferent de vârstă. Dacă reprezentarea de către preşcolari a sentimentelor trăite în momente în care este nevoie de ajutor vi se va putea părea schematică şi naivă, aceasta nu poate fi decât o primă opinie, o iluzie, deoarece desenele, modelajele, mozaicurile elaborate de copii transmit vizual adevărate invitaţii la empatie şi compasiune, în contexte pe care doar copiii le pot imortaliza. Privitorii ar putea analiza contextele concrete în care se poate oferi ajutor, transmise de creaţiile plastice ale preşcolarilor şi ar putea retrăi emoţii generate de ultimul context în care l-au primit sau l-au acordat.

Accesibilizarea ajutorului ca şi concept a preocupat pentru o perioadă considerabilă de timp, atât cadrele didactice, cât şi preşcolarii, în încercarea reuşită de a-l ilustra într-o notă personală, în ipostaze pe care vă invităm să le vizualizaţi cu ocazia premierii micilor expozanţi, ce va avea loc joi, 7 martie 2024, ora 13:30, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, în spaţiul expoziţional, situat în corpul A, etaj 1. (MARIA MATEI, director G.P.P. „Gulliver”, NICULINA NIŢĂ, director G.P.P. „1-2-3”, LĂCRĂMIOARA AVĂDĂNEI, profesor învăţământ preşcolar, G.P.N. Ipoteşti)

Un comentariu

  1. Bongwater says:

    Eu as vrea sa cumpar desenul cu fetita si pisica din poza (trebuie sa ajunga in Canada). Se poate?

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI