Cu mască?…

> L.D. CLEMENT

…La o adică s-ar putea zice (şi) că ţara e împărţită în două cam aşa: sfătuitori şi nevoiaşi de sfaturi. I-am dat şi îi dăm uitării pe cei care te opresc pe scara blocului, în parc, în staţia de autobuz etc. ca să-ţi spună ce şi cum, în soare şi în stele. De la o vreme, trecuţi din offline în online (dar nu musai din real în ireal), se evidenţiază o sumă, o groază de inşi care – de pe conturile, paginile şi canalele lor – sunt gata să ne înveţe diverse, nu doar a bate cuie (şi a scoate, la nevoie), a face clătite, zacuşti, a pune murături ş.a.m.d., ci şi de la cine să cumpărăm de unele şi de altele, întotdeauna produse extraordinare, însoţite de „narativele” respective. De la parfumuri la conserve, de la reţete de dietă la computere şi gadgeturi, de la excursii aproape de bârlogul ursului fără de coadă la călătorii de neuitat în locuri cu maimuţe and all inclusive. Nici nu ştii(ce) să vrei din toate cele câte există şi se pot cumpăra după astfel de cinstite sugestii!…

Uite că, în context, aflăm că statul s-ar fi pus (din nou?) pe vânătoare de influenceri online care ar face, se zice, „publicitate mascată”. Ba cred că e cazul să avem pardon, că în poveştile astea n-ar fi vorba de mască la oferte, ci de mască la paralele cu care acestea vor fi fiind susţinute. Potrivit topurilor, listărilor şi narativelor de gen (să le zicem „neoficiale”, deşi ne sunt date să le consumăm la liber, spre a băga la cap care sunt sursele cele mai de încredere), ar fi în România de azi cel puţin 60 de mii de persoane creatoare de conţinuturi, calificate la locşoarele lor de muncă, persoane care ne sfătuiesc. Cele mai tari ar avea până la jumătate de milion de clienţi, altele de luat în seamă având măcar nişte zeci de mii. Persoane absolut necesare dacă te gândeşti că poate printre receptori te numeri mata, vecinul, colegul, oameni deprinşi a fi îndrumaţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI