Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Vor fi menţinute valorile aferente punctelor în asistenţa medicală primară şi de specialitate

Valorile aferente punctelor per capita şi pe serviciu din asistenţa medicală primară şi din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate vor fi menţinute şi după 30 iunie, au convenit reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai Colegiului Medicilor din România.

Săptămâna trecută au avut loc negocieri între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Colegiul Medicilor din România (CMR) pentru modificarea şi completarea Contractului-cadru şi a Normelor metodologice de aplicare a acestuia, în vederea continuării procesului de implementare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, aprobat prin Legea nr. 293/2022, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul unităţilor sanitare cu paturi, asistenţei medicale primare şi în ambulatoriul clinic de specialitate.

La întâlnirea de negocieri a fost prezent şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, pentru asistenţa medicală primară valoarea punctului per capita este 12 lei, iar per serviciu medical 8 lei.

Pentru asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru punctul pe serviciu medical se vor oferi 4,5 lei.

CNAS susţine că se menţine plafonul de 6.000 lei/lunar pentru asistenţa medicală stomatologică.

CNAS reaminteşte că, urmare a negocierilor purtate în luna ianuarie cu partenerii din domeniul medical stabiliţi de legislaţia în vigoare, s-a convenit ca aceste valori să fie menţinute până la data de 30 iunie 2024, urmând ca la nivelul CNAS să fie continuate demersurile interinstituţionale pentru asigurarea continuităţii finanţării la acelaşi nivel, până la finalul anului în curs, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, CNAS va continua să lucreze împreună cu Ministerul Finanţelor în vederea identificării de soluţii pentru o finanţare cât mai apropiată de nevoile reale ale sistemului medical din România, precum şi cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi grupurile de lucru CNAS – CMR.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI