„Regards sur la Bucovine”

Asociaţia Un Concept Luna anunţă încheierea proiectului „Regards sur la Bucovine”.

Expoziţia de fotografie „Regards sur la Bucovine”, proiect finanțat de Institutul Cultural Român prin Programul CANTEMIR, a fost deschisă în perioada 7 iulie-26 iulie 2023 în foaierul Théâtre DesHalles, Avignon.

Asociaţia Un Concept Luna şi Théâtre des Halles au propus un proiect care presupune creşterea vizibilităţii artei fotografice, întâlnirea cu publicul internaţional prezent în Festivalul de la Avignon. Colecţia de fotografii realizate de Luana Popa şi Dinel Dumitru Teodorescu, prezentată în cadrul expoziţiei „Regards sur la Bucovine”,este o invitaţie la descoperirea unei regiuni. Expoziţia urmăreşte captarea unei atmosfere şi a unei experienţe de cunoaştere subiective şi personale. Cadrele supuse atenţiei privitorului au elemente comune, universale şi în acelaşi timp o specificitate a locului care se revelează uneori la prima vedere, alteori în urma unei priviri în profunzime.

„Regards sur la Bucovine” este o privire din interior a unui spaţiu generos în care poveştile se împletesc cu realitatea, a unui spaţiu care te poate seduce până la a te integra în povestea lui.

Fotografiile pot fi văzute în galeriile virtuale create pe site-ul asociaţiei: unconceptluna.ro

Théâtre des Halles – Scène d’Avignon este un loc permanent, dedicat pentru crearea și diseminarea scrierii contemporane. Alain Timár și echipa sa se angajează să apere un teatru deschis tuturor, atent la problemele actuale, capabil să creeze punți între marile opere ale repertoriului și forța vie a tinerei generații de autori și regizori. Creațiile lui Alain Timár, programarea spaţiului, rezidențele de artiști, acțiunile de educație culturală și artistică desfășurate cu operatorii culturali din regiune, au construit identitatea locului și au permis Théâtre des Halles să dobândească o influenţă importantă regională, naţională şi internaţională. Théâtre des Halles – Scène d’Avignon este situat în interiorul meterezelor, lângă Place Pie și Marché des Halles. Este găzduit în fosta Cloître Sainte- Claire, o mănăstire creată în secolul al XIII-lea.

Asociaţia UN CONCEPT LUNA (AUCL) are experienţă de peste trei ani în implementarea de proiecte culturale. În domeniul artelor vizuale a curatoriat şi organizat expoziţii de fotografie (24), pictură (2), arta instalaţiei (6) online şi onsite. În domeniul artelor performative asociaţia are experienţă în producţia de spectacole de teatru (5) şi spectacole cu foc (5). Spectacolele de teatru au avut reprezentaţii în spaţii convenţionale (săli de spectacole) şi în spaţii neconvenţionale (la curte, pub- uri, cafenele, centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice). Spectacolele cu foc au participat la festivaluri de artă medievală (Suceava, Sibiu, Ardud, Oradea, Brăila, Gura Humorului), dar au fost şi difuzate live întrucât condiţiile pandemice în anul 2020 nu a permis desfăşurarea de evenimente cu public. Asociaţia are în derulare mai multe proiecte care au ca scop dezvoltarea publicului, diversificarea ofertei culturale şi creşterea accesului la cultură. Proiectul „Teatru la curte” creează oportunitatea întâlnirii directe dintre public și actori, posibilitatea dezvoltării unei relații personale cu lumea artelor spectacolului, prin prezentarea unui spectacol de teatru în aer liber, acasă la spectator. Este o experienţă culturală inedită.

„Teatru la căminul cu bunici” este un proiect care aduce teatrul la Căminele pentru persoane vârstnice (2 reprezentaţii până la debutul pandemiei).

Proiectul „Memoria afectivă” urmăreşte să descopere şi să promoveze artişti şi lucrările lor, oferind publicului noi perspective, păstrând într-o formă accesibilă şi atrăgătoare imagini care prin ele însele spun o poveste şi care ca ansamblu oferă o viziune diferită, subiectivă a lumii înconjurătoare. În cadrul proiectului au fost tipărite şi lansate albumele de fotografie „Rădăcini. Maicile neamului românesc”, „Cuvinte întrupate. Imagine şi formă în universul dramaturgic al lui Matei Vişniec” și „Ordinul Solomonarilor. Fascinaţia Focului.”, 1 expoziţie de fotografie (online şi onsite), „Iana Sânziana”, dedicată cămăşii tradiţionale româneşti şi 5 expoziţii cu fotografie de teatru.

Proiectul „Pereţii prind viaţă” transformă spaţiul convenţional în spaţiu expoziţional şi invită comunitatea la o implicare activă în promovarea artiştilor şi a artei. Pereţii banali şi monotoni ai clădirilor de birouri devin galerii de artă prin expoziţiile de artă vizuală curatoriate de asociaţie. Este un proiect care promovează artişti, facilitează contactul publicului cu lucrările lor, oferă bucuria descoperirii efectelor benefice ale artei în viaţa de zi cu zi. (13 expozitii de fotografie şi 1 expoziţie de micro instalaţii origami).

În domeniul artelor plastice și a artelor vizuale Asociația Un Concept Luna are în portofoliu participări cu expoziţii în cadrul unor festivaluri prestigioase precum FITS (Festivalul Internațional de Teatru Sibiu), unde a participat în ediții diferite cu expoziții de fotografie (1) și de instalații (3) sau Festivalul Zilele Teatrului „Matei Vișniec” Suceava cu expoziții de fotografie (4), instalații (3), pictură (1), grafică (2).

Proiectul „Spectacolul lecturii. Lectura ca spectacol” duce teatrul în sălile de clasă, sub formă de spectacole lectură. Scopul proiectului este stimularea şi dezvoltarea gândirii critice și a trezi plăcerea lecturii. Proiectul a fost demarat acum un an și avem peste 100 de spectacole susținute până în prezent în 14 școli din mediu urban și rural. Proiectul „Prezentare de arme medievale” mută oșteni medievali și echipamentul lor de luptă în școli, unde copiilor le sunt prezentate arme medievale de către „Straja Cetății Sucevii”, trupa de reconstituire medievală a asociației. Prezentarea de arme, echipamente și armuri din diferite culturi și perioade istorice face mult mai atractivă istoria pentru copii, stimulându-i să vadă cu alți ochi această materie de studiu.

Pe lângă proiectele proprii asociația noastră isi propune si sa aduca în atenţia publicului spectacole de înaltă calitate a unor artişti neafiliaţi asociaţiei.

AUCL activează și în domeniul publicistic, editând săptămânal, pe print în fiecare marți, în cotidianul „Crai Nou” Suceava și online în fiecare joi (unconceptluna.ro și CraiNou.ro) suplimentul „Insert Cultural”, supliment ajuns la numărul 46. În cele 4 pagini ale „Insertului cultural” dedicăm texte subiectelor culturale, publicăm Interviuri pe fugă, opere de artă vizuală, desen satiric și poezie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI