XXVIII (I). Doi Ştefanelli şi Societatea Doamnelor Române
În fugă, am mai spus undeva că realizările serioase, cu impact asupra vieţii bucovinene, au fost consemnate (reţinem şi comunicarea d-nei Harieta Mareci-Sabol, publicată în „Analele Bucovinei” din 2013, cu titlul Doamnele Române din Bucovina: elitism, filantropism, militantism (1891-1918), cu unele rezerve de „amănunt”, cum ar fi acela că revista „Familia” nu putea să aibă articol la 1859, odată ce primul ei an de apariţie a fost 1865!). Nu avem de gând să insistăm asupra activităţii de ansamblu a SDR, dar din două Rapoarte anuale pe care le-am avut la îndemână (1897-1898 şi 1901-1902), reţinem că punctele propuse iniţial şi prin statut au fost atinse, că acţiunile SDR au avut vizibilitate şi s-au ramificat (28 de filiale în 1902), prezenţa Doamnelor s-a făcut simţită cu diferite ocazii. Am putea, însă, să ne raliem concluziilor pe care le-a tras, în 1912, T.V. Ştefanelli – încercat în iniţiative culturale în mai multe puncte ale Bucovinei (la Cernăuţi: Arboroasa, Junimea, la Suceava: Şcoala română, Revista politică, la Câmpulung – Societatea clubul „Rarăul”) – influenţate de ultimul Raport anual care i-a stat la îndemână (poate şi de nepoata Minodora), în Mişcarea feministă în Bucovina, articol publicat în revista „Viitorul româncelor”.
Pornindu-se a da un raport fidel al mişcării Doamnelor bucovinene, autorul nu putea trece peste toamna anului 1888, atunci când „se întruniră contesa Elena Popovici-Logotheti, contesa Olga Grigorcea-Logotheti, Alma de Volcinschi, baroana Ştefania Hurmuzachi, Aglaia Isopescu, Veronica Ştefanovici şi Sofia Ştefanovici şi hotărâră să înfiinţeze o Societatea a damelor române”, pentru că, uitându-se în jurul lor cu ochii larg deschişi şi mintea „teafără”, au constatat „ce frumoasă şi binecuvântată ar fi munca care măcar în parte ar pune stavilă înstrăinării de neam şi limbă şi ar pune temelia pentru o creştere naţională a copilelor din popor, ca şi acestea la rândul lor să dea piept cu duşmanii neamului şi să crească generaţii conştiente de menirea lor şi pregătite pentru lupta conservării de neam şi limbă”. Zis şi făcut, iar înşiruirea pe care o practică Ştefanelli arată limpede punctul înalt la care se ajunsese în preajma primului război mondial.
Comentarii