Cunoaştem din paginile Sfintei Scripturi că, în general, fariseii erau opozanţi ai Mântuitorului. Se pare că şi mesajul de faţă, departe de a fi unul prin care aceştia să-şi exprime grija faţă de Domnul este mai degrabă unul de descurajare sau de ameninţare. Regele amintit în text este Irod Antipa, unul dintre fiii lui Irod cel Mare (regele care a poruncit uciderea pruncilor din Betleem, cf. Matei 2, 16-18). Este cunoscut şi ca Irod Tetrarhul (Matei 14, 1; Luca 3, 1, 19), adică stăpân peste o pătrime din regatul tatălui său, şi anume peste Galileea şi Pereea. El este cel care a ordonat întemniţarea şi uciderea Sf. Ioan Botezătorul (Matei 14, 1-12; Marcu 6, 14-29; Luca 9, 7-9) şi tot el este cel căruia Îl trimite Pilat pe Mântuitorul pentru a-L judeca (Luca 23, 7). Dacă Irod l-a ucis pe Sf. Ioan Botezătorul, însemna că e posibil să poruncească şi uciderea Mântuitorului, cât timp Domnul se afla pe teritoriul lui, ameninţare poate chiar enunţată de rege, fapt care a stârnit „îngrijorarea” fariseilor.
Răspunsul Mântuitorului denotă viclenia şi lipsa de caracter a lui Irod, dar, potrivit Sfântului Teofilact al Bulgariei, care evidenţia că Domnul nu a zis „vulpii aceleia”, ci „vulpii acesteia”, cuvintele sunt destinate indirect şi fariseilor, care „cu adevărat aveau vicleşugul şi năravul cel rău al vulpii”. Prin cuvintele astăzi şi mâine şi în ziua următoare, Mântuitorul vesteşte „pătimirea Sa pe cruce pentru mântuirea lumii” (Sf. Chiril al Alexandriei), arătând că a treia zi va învia.
A doua parte a textului conţine mustrarea adusă de către Mântuitorul Ierusalimului. Motivul aripilor protectoare a lui Dumnezeu pentru poporul ales este întâlnit adesea în Vechiul Testament: Ieşire 19, 4; Deuteronom 32, 11; Isaia 31, 5; Psalmi 17, 8; 36, 7; 57, 1; 61, 4; 91, 1, 4; Rut 2, 12. Mântuitorul aduce în prim plan imaginea păsării care îşi adună puii săi sub aripi pentru a arăta dragostea Sa faţă de fiii risipiţi şi întorşi de la Dumnezeu ai Ierusalimului. Prin cuvintele Sale, Domnul „vrea să arate că-I este milă de Ierusalim; că-l nefericeşte şi că-l iubeşte mult. Ca faţă de o iubită, iubită cu nesaţ, dar care are să fie pedepsită pentru că a întors spatele iubitului, aşa se justifică şi Hristos în faţa Ierusalimului” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Pustiirea casei, despre care se aminteşte, face referire, cel mai probabil, la distrugerea Ierusalimului şi a Templului, în anul 70, de către romani.
Prin cuvintele nu Mă veţi mai vedea până ce va veni vremea când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”, Mântuitorul face referire atât la învierea Sa, cât şi la a doua Sa venire, adresându-Se astfel nu numai iudeilor, ci şi fiecăruia dintre noi. La a doua Sa venire, chiar şi necredincioşii vor recunoaşte dumnezeirea Sa, spunea Sf. Ioan Hrisostom, dar va fi prea târziu pentru pocăinţă.
Arhid. prof. dr. BOGDAN-MIHAI HRIŞCĂ
Comentarii