Evanghelia de astăzi aduce în prim plan, mai întâi, două menţiuni consemnate doar de Evanghelistul Luca: uciderea unor galileeni, din ordinul lui Pilat şi moartea a optsprezece persoane, peste care s-a surpat turnul din Siloam. Primul eveniment este pus de unii interpreţi ai textului sacru în legătură cu revolta împotriva stăpânirii romane, organizată sub conducerea lui Iuda Galileianul, în preajma recensământului din timpul guvernatorului Quirinius al Siriei, fapt consemnat şi în Faptele Sf. Apostoli (5, 37). Cunoscut pentru brutalitatea sa şi pentru conflictele pe care le-a avut cu iudeii, procuratorul provinciei romane Iudeea, Pilat din Pont (26-36 d. Hr.) nu pregetă să ia atitudine împotriva celor răsculaţi şi porunceşte uciderea galileenilor, chiar când aduceau jertfele rânduite. Al doilea eveniment este legat de căderea turnului Siloamului, probabil construit pe zidul cetăţii Ierusalim, deasupra scăldătorii Siloamului.
Importanţa evenimentelor aduse în atenţie nu rezidă însă atât mult în identificarea lor istorică, ci mai degrabă, în mesajul transmis, care face referire la iminenţa morţii şi la necesitatea pregătirii pentru acest moment. Pentru iudei era specific să pună un eveniment cu urmări nefaste în corelaţie cu un rău săvârşit de cel care suferea consecinţele. Mântuitorul nu infirmă că cei care au fost ucişi erau păcătoşi, însă arată că ei nu au pătimit pentru că erau mai păcătoşi decât alţii, adăugând că de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Acestea – spunea Sf. Teofilact al Bulgariei – trebuie să ne fie învăţătură spre toate ce ni se întâmplă în fiecare zi. Iar dacă unii cad, iar noi fără ispită rămânem, să nu perseverăm în indiferenţă, ci să învăţăm, din pilda acelora, ca noi să fim mai buni.
Pilda din a doua parte a Evangheliei este interpretată de unii părinţi ai Bisericii ca făcând referire, în mod deosebit, la poporul evreu, smochinul fără rod. Cei trei ani în care lucrătorul caută rod reprezintă cercetarea poporului ales prin Moise, prin care este dată Legea, prin profeţi şi, mai apoi, prin venirea Mântuitorului. Lucrătorul viei este Însuşi Mântuitorul, Care, „plin de îndurare, mijloceşte pentru omenire” (Sf. Ambrozie al Mediolanului), înaintea Stăpânului, adică înaintea lui Dumnezeu Tatăl, îngrijind via prin dogme şi învăţături – după cuvântul Sf. Teofilact – pentru a aduce rod.
Smochinul ne reprezintă însă şi pe fiecare dintre noi. Menirea noastră e să aducem rod, cât încă mai avem „frunze”. Suntem datori să ne amintim de faptul că Mântuitorul a blestemat un smochin care avea doar frunze şi nu avea rod, zicând de acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce, chiar dacă nu încă nu era timpul smochinelor (Marcu 11, 13 – 14). Învăţăm astfel că timpul rodirii este astăzi şi nu trebuie să aşteptăm o altă perioadă mai propice rodirii. Privegheaţi – ne spune Domnul – că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului (Matei 25, 13).
Arhid. prof. dr. BOGDAN-MIHAI HRIŞCĂ
Comentarii