Timpul lunecă. Trăim cu emoţie alături de dl Grigore Ilisei anii deplinătăţii sale scriitoriceşti. Simţim o firească şi legitimă întoarcere afectivă. Când l-am cunoscut pe liceanul din clasa terminală în toamna târzie a anului 1960 la Casa de cultură, eram în al doilea an de învăţământ. L-am întâlnit într-o şedinţă de cenaclu. Se întâmplase să fim prezenţi doar cinci. Îmi amintesc de un domn în vârstă şi de tânărul ce slujea muzelor. Ceilalţi membri ai cenaclului se lăsaseră aşteptaţi. Am hotărât să ne întâlnim peste o săptămână, nu înainte de a primi spre citire creaţiile celor doi cenaclişti. Grigore Ilisei era un băiat înalt cu păr şaten, puţin ondulat, ţinută sportivă, cu un sac pregătit pentru antrenamentul de volei în care, pe lângă minge, avea un caiet aproape plin de roade literare. Am convenit să-l citesc până la întâlnirea următoare. Am urmărit cu interes producţiile literare, multe la număr. Erau fibră de Sadoveanu cu reflexe din Geo Bogza. Iată în timp, propria-i mărturisire. Stăpânea arta reportajului. Licorile minunate ale cuvântului se adunau în descrieri încărcate de poezie şi meditaţia profundă. Frază puternică, arborescentă, interogaţii retorice, stil metaforic. Revăd paginile cu scrisul personalizat „litere ascuţite, drepte, înălţate pe verticală“ cum este de altfel şi astăzi. „Fălticenean sadovenizat pe atunci” şi-a găsit propriul traseu. „Pe băncile liceului scriam reportaj… Fără să fi vrut, pastişam puţin din timbrarea în arpegii a lui Geo Bogza… dar sunând a la Ilisei… Se întâmpla ceva similar cu seducţia încercată faţă de opera lui Sadoveanu… Povestaş în descendenţă sadoveniană, dar cu glăsuire originală” (Titus Vijeu, Un veac în faţă, un veac în spate cu scriitorul Grigore Ilisei despre oameni, locuri şi cuvinte, eLiteratura, 2021, p. 88). Poezia naturii făcea casă bună cu preocupările sportive. Ondulaţii lirice cu elanuri tinereşti. Discurs poetic original şi sigur. Am convorbit până în primăvară. Se apropia examenul de maturitate şi cel de admitere în facultate.
De atunci, i-am urmărit izbânzile în viaţa culturală, sportivă şi scriitoricească, precum şi întoarcerile şi reîntoarcerile în oraşul, devenit în timp, târgul iliseic. Şi-a folosit bine talanţii şi s-a întors de fiecare dată „în vara sufletului”. Memoria afectivă s-a fixat în flash-uri. I-am aplaudat în tăcere biruinţele şi etapele devenirii. Suflet dăruit Fălticenilor căruia i-a declarat dragoste necondiţionată. S-a întors cu respect pentru profesorul său de franceză Aurel George Stino căruia, cu recunoştinţă şi respect, i-a publicat Caietele cu manuscrise. A preţuit în mod deosebit şi pe profesorul V. Gh. Popa, cu rol atât de important in devenirea poetică a lui Nicolae Labiş.
Dinamic şi creativ, a închinat oraşului drag patru albume monografice: Fălticeni (micromonografie în colaborare cu Ştefan S. Gorovei), 1987; Fălticeni, mon amour (împreună cu Paul Miron) 2003; Fălticeni, album, 2007; Fălticeni şi ţinutul său legendar, 2023.
În şcoala formaţiei sale a revenit la Centenarul din 1970, apoi constant la sărbătorirea Zilelor Şcolii, 1987, alături de fostul nostru magistru, academician profesor universitar dr. Constantin Ciopraga, „degustătorul esenţelor de mare spiritualitate” care se mărturisea cu bucurie: „Am poposit la şcoala noastră”. Domnia Sa, absolvent 1937, şi Grigore Ilisei, absolvent 1961, ne-au onorat cu prezenţa mai mult de două decenii. Magistrului i-a evocat personalitatea în filmul „85 de vămi” la vârsta jubiliară. Caietele privitorului tăcut depun mărturie ataşamentului Magistrului pentru Liceul unde s-a format şi în care a revenit cu emoţie de fiecare dată.
Grigore Ilisei şi-a pus tot entuziasmul în organizarea manifestărilor Ion Irimescu 95 şi la centenarul sculptorului dovedind acelaşi respect pentru patriarhul artelor, realizând un film. Cum sectorul artelor îl savura nativ, în rama frumuseţilor, a realizat albumul monografic Gabrel Baban, artist reprezentativ al urbei. Cu încredere a intuit şi o altă gănistă “ Mihaela Grădinariu, prefaţatoare a Palimpsestelor regăsite, „cu antene fine de critic literar”.
Toate împlinirile le-a făcut cunoscute şi le-a dedicat oraşului. A fost sărbătorit la Muzeul Ion Irimescu ca septuagenar prin Divanul cu prieteni, volum pregătit de Cătălin Ciolca şi PS Timotei Aioanei. Cu siguranţă, intuim un alt divan al octogenarului într-un volum pregătit de acelaşi fălticenean PS Timotei Prahoveanul, om al aceloraşi meleaguri, cu un simţământ adânc religios al prieteniei, carte care va aduna ofrandele prieteniei la ceas aniversar.
Drum cărturăresc. Agape culturale fălticenene. Vocaţie de constructor în plan cultural şi administrativ. Gazetar şi scriitor. Om de radio şi televiziune. Teleast. Ataşat cultural în ambasadă. Homo viator. Homo videos.
Grigore Ilisei este înscris pe pânza sufletului în târgul iliseic Vârsta seniorială aduce o dimensiune a reîntineririi. Casa şi acasa s-au stabilizat în încăperea de la Biblioteca „E. Lovinescu”. Trăitor cu toată făptura în acest topos, în acest spaţiu matrice unde şi tatăl său, preotul Ilie Ilisei, a oficiat la biserica Fălticenii vechi. Ambii, tată şi fiu, sunt temelii fălticenene.
Timpul lunecă. Nonagenar, apoi centenar, aşa-l vedem şi ni-l dorim pe acest condeier de elită, notoriu în lumea culturală fălticeneană. Şi nu numai.
Şi Iaşi, şi Fălticeni îl reprezintă ca scriitor român şi ca personalitate de înaltă cultură pentru spaţiul spiritual românesc.
MIOARA GAFENCU
Comentarii