Azi, la Galeria de Artă a USV, în organizarea Alianţei Franceze din Suceava

Vernisaj-dezbatere de Ziua Internaţională a Profesorului de Limba Franceză

 > În acest an, evenimentul se aşază sub semnul celebrării meseriei de profesor şi a limbii franceze, tema sa fiind „Mândri să predăm limba franceză”

Alianţa Franceză din Suceava, în parteneriat cu Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţia Profesorilor Francofoni din România sărbătoreşte joi, 23 noiembrie, de la ora 18:00, Ziua Internaţională a Profesorului de Limba Franceză.

De la organizatori aflăm că această sărbătoare a fost creată în 2019 şi este coordonată, la nivel mondial, de Federaţia Internaţională a Profesorilor de Franceză, împreună cu un comitet internaţional din care fac parte numeroase organizaţii şi instituţii franceze şi francofone, printre care menţionăm Organizaţia Internaţională a Francofoniei, trei ministere franceze (Ministerul de Externe, Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii), Fundaţia Alianţelor Franceze, Institutul Francez, Agenţia Universitară a Francofoniei, TV5 Monde etc.

„Ziua Internaţională a Profesorului de Franceză din 2023 se află sub semnul celebrării meseriei de profesor şi a limbii franceze, tema acestui an fiind Fieres et fiers d’enseigner le français / Mândri să predăm limba franceză. Cu această ocazie, Alianţa Franceză din Suceava organizează lansarea numărului 7 al revistei de promovare a limbii franceze şi a culturilor francofone, «Rythmes, couleurs et paroles francophones». Iniţiată în 2018, în cadrul unui proiect destinat Francofoniei în comunitate desfăşurat de Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii «Ştefan cel Mare» din Suceava şi Biroul Francez, cu sprijinul Agenţiei Universitare a Francofoniei, publicaţia prezintă principalele proiecte şi activităţi francofone desfăşurate în judeţul Suceava precum şi personalităţi francofone locale, naţionale şi internaţionale.

Numărul 7 apare într-un an aniversar, în care se sărbătoresc 30 de ani de Francofonie instituţională în România şi 140 de ani de la crearea primei Alianţe Franceze, de aceea el se află sub deviza iniţiată de Fundaţia Alianţelor franceze de la Paris «Quelle épopée! Quel avenir!». Din cuprins, menţionăm: La Une Francophone (prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu), prezentarea Congresului Mondial al Alianţelor Franceze şi a proiectelor derulate de Alianţa Franceză din Suceava şi de Centrul de Reuşită Universitară în anul 2023 (lector univ. Mariana ŞOVEA), prezentarea unor proiecte francofone naţionale şi internaţionale destinate învăţământului preuniversitar (inspector limbi moderne Constantin Tiron, prof. Mariana Vica Ciupu), proiectul Itinéraires francophones desfăşurat de Asociaţia Seniorilor Bucovinei (prof. Tamara Sabin), Şcoala de vară francofonă 2023 şi colaborarea cu Asociaţia Français sans Frontieres (prof. Daniela Sandu, Benjamin Beckner), rezultatele excepţionale ale cursanţilor Alianţei Franceze din Suceava în cadrul concursului naţional «Le francais, mon amour» (prof. Cristina Hetriuc). Printre personalităţile francofone prezente în acest număr amintim dramaturgul Matei Vişniec (Utopie) şi scriitorul şi pictorul Constantin Severin (Vieţile pictorilor)” ni s-a transmis printr-un comunicat de presă.

În acelaşi context, al sărbătoririi Zilei Internaţionale a Profesorului de Limba Franceză, aflăm lansarea revistei va fi urmată de vernisajul expoziţiei itinerante „Fake News: Artă, ficţiune, minciună”. Expoziţia a fost creată şi lansată în 2021 de Espace Fondation EDF din Paris, în colaborare cu Ministerul francez al Educaţiei Naţionale, în scopul de a oferi profesorilor un instrument util de informare pe această temă de mare actualitate. În 2023, expoziţia a fost împrumutată de Institutul Francez din România şi a circulat în cadrul institutelor şi alianţelor franceze, fiind punctul de plecare pentru numeroase activităţi de sensibilizare a profesorilor, elevilor şi publicului larg.

„Expoziţia ne prezintă viziunea unor artişti care şi-au propus să ilustreze, într-un mod original şi creativ, perspectiva proprie asupra acestui fenomen de mare amploare pe internet şi pe reţelele sociale. Cele 18 panouri prezintă publicului o parte din modalităţile în care au fost exploatate, de-a lungul timpului, fake-news-urile. Andy Bichlbaum şi Mike Bonanno care difuzează 100.000 de exemplare dintr-o falsă ediţie a cotidianului New York Times, Bill Posters şi Daniel Howe care, plecând de la înregistrări reale, crează videourile Big Dada sau Agnes Geoffray care prelucrează clişeele fotografice şocante sau dureroase, sunt tot atâtea exemple în care artiştii se servesc de fake news pentru a îndemna publicul să reflecteze asupra acestui fenomen” ne-au mai informat organizatorii.

Vernisajul-dezbatere se va desfăşura în Galeria de Artă a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, fiind moderat de lector dr. Mariana Şovea şi lector dr. Petru Marian Arnat. Activitatea este coordonată de prof. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, preşedinta de onoare a Alianţei Franceze din Suceava. (D.L.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI