Prima afirmaţie din Evanghelia de astăzi ne apropie de adâncul judecăţii lui Dumnezeu. La fel ca în pilda talanţilor, judecata este raportată la darul primit. Cel care primise cinci talanţi este lăudat pentru că a câştigat încă cinci (Matei 25, 20-21), aşa cum lăudat este şi cel care primise doi talanţi şi a dobândit încă alţi doi (Matei 25, 22-23). Dacă, în faţa unei judecăţi strict omeneşti, primul ar merita mai mult decât al doilea, Dumnezeu judecă după măsura darului. E încă un motiv să împlinim cuvântul Mântuitorului: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7,1). Nu ştim câţi talanţi a primit cel faţă de care ne vedem, uneori, „mai buni”; poate el a dublat darul, iar noi nu, deşi, în „ochii lumii”, noi părem mai buni. Nu „măsurarea” cu ceilalţi este proprie creştinismului, ci „măsurarea” darurilor primite.
Focul, despre care se vorbeşte în versetul următor, face referire la lucrarea Duhului Sfânt. „Care alt foc – întreba retoric Sf. Vasile cel Mare – dacă nu pe Duhul Cel de o fiinţă al dumnezeirii Sale, împreună cu Care intră şi e văzut, venind, împreună cu Tatăl, El însuşi înăuntru nostru”? Dorind ca focul să fie aprins, Mântuitorul ne arată „tăria şi căldura dragostei pe care o cerea” (Sf. Ioan Gură de Aur). Botezul, aşteptat cu nerăbdare de către Mântuitorul, dovadă a iubirii nemărginite pentru om, reprezintă – în accepţiunea tâlcuitorilor sfinţi ai textului biblic şi aşa cum reiese şi din discuţia Domnului cu fii lui Zevedeu (a se vedea: Matei Matei 20, 17-22 şi Marcu 10, 32-38) – Pătimirile şi Răstignirea Sa de bună voie.
În mod aparent, afirmaţia Mântuitorului nu am venit să dau pace pe pământ, ci dezbinare pare să fie într-o contradicţie cu textele biblice potrivit cărora Domnul Iisus Hristos afirmă categoric că El este Cel Care dă pace lumii (Ioan 14, 27; 16, 33; 20,19, 21; 20, 26; Luca 10, 5; 24, 36; Fapte 10, 36; Efeseni 2, 14; Coloseni 1, 20; II Tesaloniceni 3, 16), dar nu este aşa. Mântuitorul aduce pacea şi îi fericeşte pe cei care înlesnesc pacea (Matei 5, 9), iar Evanghelia Sa este o Evanghelie a păcii. Dezbinarea este produsă nu datorită cuvintelor Mântuitorului, ci datorită raportării diferite a oamenilor faţă de Evanghelie: unii vor primi cuvântul, alţii îl vor respinge. Pentru o înţelegere mai concretă, este suficient să apelăm la sinaxarele primelor veacuri ale creştinismului, care relatează despre creştinii ce au suferit, fiind pârâţi persecutorilor sau chiar persecutaţi de membrii propriei familii, sau – mai aproape de noi – la istorisirea vieţii Sf. Filofteia.
Făcând referire, în ultima parte a textului Evanghelic, la semnele după care este apreciată vremea, Mântuitorul ne cere ca, aşa cum „cunoaştem din chipul celor descoperite nouă de Scriptură cum sunt vremurile ce stau să vină, să ne rânduim şi fapte potrivit acestora” (Sf. Vasile cel Mare); un exemplu concret: să ne împăcăm cu toţi cei cu care avem vreo neînţelegere, cât încă suntem pe calea vieţii, înainte de a ne înfăţişa Judecătorului.
Arhid. prof. dr. BOGDAN-MIHAI HRIŞCĂ
Comentarii