Şeful CNAIR Cristian Pistol a anunţat de la Suceava că anul acesta se va finaliza studiul de fezabilitate pentru autostrada Paşcani – Suceava

> Potrivit lui, şi sectorul Suceava – Siret avansează bine

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunţat, marţi, la Suceava, că sectorul Paşcani – Suceava al autostrăzii A 7 are acord de mediu.

„Practic putem finaliza anul acesta studiul de fezabilitate, pentru acest sector cu o lungime de 61,97 km, iar după aprobarea indicatorilor tehnico-economici vom intra în faza de elaborare a proiectului tehnic şi, ulterior, de execuţie a lucrărilor” a spus şeful CNAIR.

El a declarat că şi sectorul Suceava – Siret avansează bine, iar la începutul anului viitor se doreşte finalizarea studiului de fezabilitate, după obţinerea acordului de mediu.

„Şi acest proiect, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, va intra în faza de elaborare PTE şi ulterior a execuţiei lucrărilor pe cei 55,7 km” a spus Pistol.

Potrivit şefului CNAIR, cu aceste două secţiuni „putem spune că întreaga A7 de la Ploieşti la Siret va fi finalizată într-un orizont de timp predictibil”.

„A 7, această veritabilă coloană vertebrală rutieră a regiunii Moldova, va permite o dezvoltare economică accelerată a zonei si recuperarea decalajelor faţă de alte regiuni” a declarat Pistol.

El a anunţat că tot ieri a fost obţinut acordul de mediu pentru varianta ocolitoare Gura Humorului.

„Este un obiectiv derulat printr-un parteneriat între MT/CNAIR şi CJ Suceava, important pentru infrastructura rutieră din Bucovina. Această variantă ocolitoare, care va fi construită la profil de autostradă, va reprezenta prima secţiune a viitoarei Autostrăzi a Nordului (A 14), care va asigura legătura Bucovinei cu frontiera de Vest a României pe ruta Suceava – Vatra Dornei– Bistriţa – Dej – Baia Mare – SatuMare – Petea (frontiera cu Ungaria).

În discuţiile purtate marţi la Suceava, Consiliul Judeţean şi-a manifestat interesul pentru derularea în parteneriat şi a altor obiective de infrastructură din Bucovina, printre care secţiunea de autostrada Suceava – Gura Humorului care va asigura o legătură de mare viteză între A 7 şi A 14” a declarat Pistol. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI