Candidatul

De când cu povestea cu ceasul/ceasurile lui Rareş Bogdan (cel de 30.000 de euro cu care-şi făcea piaţa, cel de 10.000 de euro, „nu aşa scump”, cu care a răspuns întrebărilor unor ziarişti; în total, ceasuri de 200.000 de euro, declarate), doar glumesc spunându-vă că s-au năpustit candidaţii de slujbă în uşa redacţiei. După ce vicepreşedintele PNL, eurodeputatul R.B., a spus clar (cu scuze: „Iertaţi-mă, ce vreţi să fac?”) că „a câştigat bani la Realitatea, din presă”, realitatea este că nu a venit nimeni să se angajeze iute la ziar şi să crească-n profesie & avere întocmai ca R.B. Însă întâmplarea recentă cu R.B. mi-a amintit că, în urmă cu vreo 5 ani(!), am primit la interviu un tânăr absolvent de superioare care ne-a spus din start că, simţindu-se liber, contra oricăror constrângeri, intenţionează să ne/vă scrie „doar ce vrea el” şi că „nu discută pe mai puţin de 1.000 de euro”. I-am explicat că, de fapt, ar trebui să confirme, să pună osul, să se integreze în echipă şi, astfel, să se implice în a crea parale, căci facem, totuşi, o marfă, într-un aspru context concurenţial, nu ne pică banii nici de la bugetul statului, nici de-a dreptul din cer. Uite-aşa l-am pierdut pe candidat (care în presa locală oricum n-a ajuns)!

Mai amintesc că, încă demult, am scris aici că, de când cu aplomb s-a ridicat în politică, m-am gândit la fostul ziarist Rareş Bogdan ca la un candidat la şefia ţării. În naivitatea mea, îmi menţin ipoteza!

(Mărturisesc că şi mie îmi plac ceasurile! În urmă cu peste 30 de ani, am pierdut un Poljot care-mi era drag nu doar fiindcă era plătit de părinţi – şi nu fiindcă ar fi fost marfă sovietică! – în destrămătorul fostei maşini 2 de hârtie de la CCH. Acum am şi unul de 800 de lei; normal, e cel cu care fac piaţa… Dar cel pe care îl folosesc de rând e de 40 de lei, l-am cumpărat dintr-un supermarket cu de toate.)