„Zis-a Domnul pilda aceasta: era un om bogat care avea un iconom, iar acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile. Şi, chemându-l, i-a zis: ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteală de iconomatul tău, căci nu mai poţi să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: ce voi face, că stăpânul meu ia iconomatul de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. […] Şi Eu vă zic vouă: faceţi-vă vouă prieteni, dăruind din bogăţia nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceştia în corturile cele veşnice”.
S-a spus, pe bună dreptate, că parabola iconomului nedrept, a celui care nu reuşeşte să administreze bunurile stăpânului său, periclitându-i averea, la fel ca parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, au un numitor comun: subordonarea averilor pământeşti pentru „achiziţionarea” bunurilor veşnice.
Dacă în capitolele anterioare Sfântul Luca a preferat să vorbească despre ucenicia asumată, aici se aprofundează înţelesul acesteia: orice ucenic este şi iconom sau administrator!
La fel ca şi în celelalte situaţii, există şi astăzi o tendinţă de a considera mesajul parabolelor învechit. Lucrurile stau tocmai invers. Este un lucru dovedit că, de obicei, iniţiativa de a investi inteligent în afacerile de tot felul, chiar şi atunci când se dovedesc a fi nedrepte, este o chestiune mereu actuală. A ne face „prieteni” cu bogăţia nedreaptă nu înseamnă a lăuda necinstea. Aşa-numita „prietenie”, colaborarea cu bogăţia nedreaptă, exegetic, se înţelege ca a manifesta un comportament iscusit în utilizarea resurselor financiare, inclusiv bani sau alte lucruri materiale, în vederea dobândirii de suflete pentru Hristos, adică a prieteniilor care vor putea fi durabile, nu trecătoare.
Un exemplu, deşi ar putea fi identificate la fel de bine şi altele, ar fi acela că banii se pot investi eficient prin achiziţionarea de Biblii, de exemplu. În felul acesta, ceea ce e vremelnic (banii) devine un bun spiritual. Dacă cineva cu suma X optează pentru a cina într-un restaurant bun, a doua zi, de exemplu, ar putea să constate aceeaşi nevoie de hrană, cu toate că suma din ziua precedentă va fi fost mare.
Dacă, de pildă, înclină spre cumpătare, atunci suma X poate fi folosită eficient: achiziţionarea de Biblii, catehisme, etc. împărţite celor care ar dori să citească, dar nu au suficiente resurse financiare, ar rodi pentru Împărăţia cerească (id est „corturile veşnice” din textul lucanic), dar nu îi vor aduce în schimb alte Biblii, alte catehisme, sau alte foloase materiale ci, prin faptul că cineva se va fi folosit de cuvintele Domnului, ar oferi lui Hristos suflete.
Deci, pe scurt, printr-o investiţie plină de înţelepciune a resurselor de care dispunem, am putea dobândi alte suflete care vor fi martori la Judeacata lui Hristos, favorabili nouă celor care am folosit mijloacele pe care le-am avut la îndemână ca pe o sămânţă de calitate, în vederea unui rod veşnic, conştientizând faptul că starea de aici e trecătoare, iar cea din ceruri, netrecătoare.
Pr. CLAUDIU-IOAN COMAN
Comentarii