Armata israeliană declară că a preluat controlul asupra instituţiilor Hamas din Gaza

Armata israeliană a anunţat ieri că a preluat controlul asupra clădirilor guvernamentale ale mişcării islamiste palestiniene Hamas în oraşul Gaza, inclusiv asupra Parlamentului şi clădirilor guvernului şi poliţiei, informează AFP.

După atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie, care a făcut 1.200 de morţi în Israel, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene, armata Israelului bombardează fără încetare Fâşia Gaza şi tancurile sale strâng tot mai mult cercul asupra oraşului Gaza, în special în jurul spitalelor, folosite, potrivit Israelului, drept baze logistice şi militare de către Hamas.

Armata israeliană afirmă că a preluat controlul asupra „Parlamentului Hamas, cartierului general al guvernului, sediilor poliţiei Hamas şi asupra unei facultăţi de inginerie ce servea pentru producţia şi dezvoltarea de arme”.

Pe reţelele sociale, imagini arată soldaţi israelieni desfăşurând drapelul alb-albastru al Israelului pe o estradă din faţa Parlamentului, precum şi soldaţi pozând în faţa unui zid pe care este scris „Sediul poliţiei militare”.

Parlamentul palestinian, care ar fi trebuit să-şi aibă sediul la Ramallah în Cisiordania ocupată, unde este instalată Autoritatea palestiniană, este inactiv de ani de zile şi a fost dizolvat oficial în 2018. După ce Hamas a alungat Autoritatea palestiniană din Gaza în 2007, cele două teritorii palestiniene depind de fapt de autorităţi paralele.

În Fâşia Gaza, bombardamentele israeliene de pe mare şi din aer, iar de acum şi cu tancuri s-au soldat cu peste 11.000 de morţi, dintre care două treimi sunt femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI