În sondajul intern al PNL

Ion Lungu şi Vasile Rîmbu, cap la cap pentru funcţia de primar al Sucevei

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a recunoscut, miercuri, că Organizaţia Municipală PNL Suceava a făcut un sondaj de opinie pentru uz intern cu 1.140 de subiecţi, pentru a afla care este susţinerea partidului în rândul electoratului din municipiul Suceava.

El a spus că, în urma datelor colectate şi interpretate, PNL se situează „bine” ca partid politic.

„Ne aflăm bine ca partid politic şi atât pot să vă spun astăzi: Eu sunt pe primul loc în sondaj, chiar dacă lupta este una foarte strânsă” a declarat Ion Lungu.

Edilul-şef a menţionat că este bine că s-a realizat acest barometru, care să arate susţinerea de care se bucură.

El a evitat să spună care sunt procentele din sondaj, precizând că cercetarea este „de uz intern”.

„Atât pot să vă spun. Stăm bine, lupta este strânsă. Nu mai sunt pe primul loc cu 10 procente în faţă, dar sunt pe primul loc” a declarat Lungu, evitând să nominalizeze contracandiatul care îi suflă în ceafă.

Potrivit unor surse apropiate de situaţie, contracandidatul cu care se confruntă primarul în funcţie este Vasile Rîmbu, candidatul PSD la funcţia de primar şi preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI