Handbal masculin, Liga Zimbrilor

CSU Suceava, la momentul confruntării cu CSM Constanţa

> Meciul dintre cele două formaţii va avea loc mâine, de la 17:30, în sala „Dumitru Bernicu” din Suceava

Seria meciurilor de foc pe care CSU Suceava le va avea în continuare în Liga Zimbrilor începe mâine. De la ora 17:30, sala „Dumitru Bernicu” va găzdui meciul dintre CSU Suceava şi CSM Constanţa, partidă constând pentru etapa a X-a. După acest joc, sucevenii vor întâlni, pe rând, Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti.

Suceveni au un moral bun după prima parte a campionatului în care acasă au dovedit că au resurse, iar publicul sucevean este unul grozav şi-i mână de la spate.

Disputa de pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, care ar fi trebuit să se desfăşoare în ultimul weekend din luna noiembrie, va avea loc cu două săptămâni mai devreme.

Meciul dintre CSU Suceava şi Minaur Baia Mare, din cadrul etapei a XII-a a Ligii Zimbrilor, va avea loc marţi, 14 noiembrie. Partida se va juca în avans la solicitarea grupării maramureşene, care, pe 26-27 noiembrie, va evolua în turul III al Cupei EHF contra echipei sârbe RK Dinamo Pancevo.

 Programul următoarelor runde ale echipei CSU Suceava:

Joi, 9 noiembrie, ora 17:30

CSU Suceava – CSM Constanţa

Marţi, 14 noiembrie, ora 17:30

CSU Suceava – Minaur Baia Mare

Duminică, 19 noiembrie, ora 17:30

CSM Bucureşti – CSU Suceava (pe Pro Arena)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI