Biserica Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Moara Bulai a fost resfinţită

Momente de aleasă bucurie au marcat scrierea unei noi file în istoria Parohiei Moara Bulai, Protopopiatul Suceava II, în Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt. În ziua în care în bisericile ortodoxe se lecturează Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, 5 noiembrie 2023, credincioşii comunităţii aşezate sub ocrotirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel au primit binecuvântarea arhierească, participând la slujba de târnosire a bisericii parohiale, săvârşită de trei ierarhi ai Bisericii noastre. Aceştia au oficiat slujba de sfinţire a locaşului de cult, ca urmare a finalizării picturii bisericii şi a amplelor lucrări de renovare şi înfrumuseţare desfăşurate în ultimii ani. Din soborul slujitor au făcut parte Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuţilor, precum şi pr. Minu Mititelu, protoiereu al Protopopiatului Suceava II, alături de stareţi şi slujitori de la mănăstirile şi parohiile din vecinătate.

Slujba de târnosire a sfântului locaş a început cu invocarea harului Preasfintei Treimi în faţa uşilor închise ale bisericii, aceasta fiind mai apoi înconjurată de soborul slujitor, făcându-se trei opriri, la fiecare absidă, pentru a o binecuvânta prin stropire cu apă sfinţită şi prin însemnarea în chipul Sfintei Cruci cu Sfântul şi Marele Mir. Ierarhii au pecetluit apoi masa Sfântului Altar şi au sfinţit interiorul bisericii.

Cei trei ierarhi au săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjuraţi de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în imediata apropiere a locaşului de cult, răspunsurile liturgice fiind date de corurile parohiilor din Moara şi Bosanci.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie a rostit un cuvânt de învăţătură în cadrul căruia a tâlcuit pilda rânduită pentru această zi şi a evidenţiat faptul că pentru a dobândi viaţa veşnică avem nevoie de aproapele nostru şi ca dragostea noastră să fie îndreptată către nevoile acestuia.

La evenimentul desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, între care Alexandru Moldovan, prefectul Judeţului Suceava, Irina Vasilciuc, administratorul public al judeţului, Niculai Barbă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, şi Ferdinand-Eduard Dzinischi, primar al Comunei Moara.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie i-a oferit părintelui paroh Ciprian Pleşea cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Tomisului, „Crucea Sfântului Apostol Andrei”.

Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a mulţumit în numele  Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic ierarhilor care s-au alăturat în rugăciune şi au slujit la sfinţirea bisericii. Pr. Dan Teodor Văideanu, ca cel care a fost slujitor al acestei biserici, a primit hirotesia întru iconom stavrofor.

De asemenea, Preasfinţia Sa a oferit, din partea chiriarhului locului, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Sucevei, Ordinul „Crucea Bucovinei”, unor vrednici ctitori ai sfântului locaş şi primarului comunei Moara, Ferdinand-Eduard Dzinischi, textul gramatei eparhiale fiind citit de către pr. Minu Mititelu. Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” a fost oferit post-mortem credincioşilor alături de care au fost iniţiate lucrările de construcţie şi de pictură ale bisericii, membri ai Consiliului Parohial.

Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a dăruit parohiei „Candela Unităţii Naţionale”, o flacără care să ardă pentru neamul românesc, şi i-a îndemnat pe cei prezenţi la împreuna rugăciune.

La final, pr. paroh Ciprian Pleşa a adus prinos de recunoştinţă şi mulţumire tuturor celor care au fost prezenţi la acest eveniment deosebit. Sfinţia sa i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic pentru binecuvântare şi celor trei ierarhi pentru prezenţă şi rugăciune.

Piatra de temelie a bisericii care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a fost aşezată în anul 1994, primind veşmântul sfinţirii 10 ani mai târziu, la data de 8 august  2004, slujba fiind săvârşită de vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor de la acea vreme. Lucrările la pictura interioară au debutat în anul 2005, aceasta fiind executată în tehnica fresco neo-bizantină de pictorul Ionuţ Crasie.

IRINA URSACHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI