Folosind prilejul dat de doi fraţi ce veniseră la Hristos să le facă dreptate, Acesta arată, atât celor doi, cât şi celor prezenţi, un foarte important aspect al învăţăturii creştine: prioritatea vieţii duhovniceşti asupra cele trupeşti. În exemple simple, din cotidianul naturii, Hristos subliniază o importantă învăţătură dogmatică: providenţa divină. Conform acestei învăţături, Dumnezeu, Creatorul lumii, nu încetează a fi alături de ceea ce a creat, ci îi poartă de grijă, însă respectându-i libertatea de a intra în rânduiala Sa sau de a se îndepărta de El.
În refuzului lui Hristos de a judeca situaţia celor doi fraţi bogaţi, putem vedea, pe de o parte, un exemplu de înţelepciune practică de a evita implicarea într-un conflict care nu ne priveşte. Pe de altă parte, Hristos arată prin aceasta că este „împărţitor al celor veşnice, nu al celor trecătoare” (Sf. Ambrozie al Milanului, Comentariu la Evanghelia după Luca).
Compararea cu păsările cerurilor şi cu crinii câmpului este menită să arate, printr-un puternic contrast, importanţa omului – corolarul întregii creaţii. Dacă Dumnezeu se îngrijeşte ca păsările cerului, creaturi muritoare, cu atât mai mult va purta de grijă oamenilor, creaturi destinate vieţii veşnice.
Acel cot pe care nimeni nu şi-l poate adăuga staturii proprii este, cel mai probabil, un mod figurat de a face referire la durata vieţii în trup a omului. Hristos subliniază că omul, în ciuda oricăror eforturi, nu îşi va putea prelungi viaţa, ci va vedea că se află total în mâinile lui Dumnezeu.
Învăţătura centrală a acestei evanghelii este că creştinii ar trebui să aibă încredere în Dumnezeu şi să caute Împărăţia Lui mai presus de orice. Evitând grijile excesive pentru cele materiale, cei ce Îl urmează pe Hristos sunt chemaţi să-şi îndrepte atenţia şi priorităţile către lucrurile spirituale. Căutând Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, aceştia vor primi toate celelalte lucruri de care au nevoie.
Oamenilor ce trăiesc în societatea de consum a capitalismul de secol XXI, a căror motivaţie principală pare să fie acumularea de averi, Hristos le transmite prin evanghelia de azi: “viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale’’. Comentând pe marginea acestor cuvinte, Sf. Ambrozie al Milanului arată că viaţa omului stă, de fapt, în înmulţirea virtuţii şi a credinţei: “ aceste averi te vor face cu adevărat avut, dacă te înavuţeşti pentru Dumnezeu” (Despre Cain şi Abel).
Înţelegerea acestei realităţi ar fi un prim pas spre o abordare foarte realistă a propriei noastre vieţi. Oare câte momente de bucurie alături de familia noastră nu s-au materializat în amintiri, ce ne-ar fi îmbogăţit viaţa, pentru că am acordat greşit timpul şi energia noastră? Oare câte clipe am fi putut acorda rugăciunii sau lecturii biblice şi le-am acordat acumulării celor materiale? Oare câte clipe le-am fi putut acorda educaţiei spirituale a copiilor noştri şi nu am făcut-o?
Pericopa evanghelică ne îndeamnă să renunţăm la a pune pe primul loc îngrijorările lumeşti şi să cultivăm o profundă încredere în grijă lui Dumnezeu pentru noi. În prezent, când mulţi oameni sunt preocupaţi de bogăţie şi de cele materiale, evanghelia aceasta reprezintă o chemare la reflecţie şi la o nouă perspectivă. Este un apel la libertatea de preocupările lumeşti şi la găsirea adevăratei bogăţii în relaţia noastră cu Dumnezeu şi în lucrurile spirituale.
Toată această evanghelie se poate, practic, rezuma în ultima ei frază, un dicton după care să ne călăuzim viaţa:
“ Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se vor adăuga vouă!”.
Pr. prof. dr. ADRIAN DUŢUC
Comentarii