Dosar penal pentru un proiect administrat de Primăria Suceava

> Moştenitoarea unei femei a reclamat că geamurile de la apartament i-au fost înlocuite fără să i se ceară acordul

Poliţia Suceava a deschis un dosar penal pentru „violare de domiciliu” şi „distrugere”, în cazul schimbării geamurilor tip termopan la un apartament din Burdujeni.

Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată joi după-amiază de o femeie de 33 de ani, din comuna bihoreană Ceica, despre faptul că la un imobil de pe strada Jean Bart din Suceava a găsit schimbat geamul termopan.

La adresa indicată, poliţiştii au identificat trei persoane, fraţi, care se aflau în locuinţa în care a stat mama lor ce a decedat în urmă cu 4 ani, în noiembrie 2019.

Pătrunzând în imobil, s-a stabilit că tâmplăria geamului a fost înlocuită, iar deşeurile rămase în urma schimbării acesteia se aflau în locuinţă.

Cu privire la schimbarea tâmplăriei, moştenitorii defunctei au precizat că ei nu au ştiut despre acest lucru, dar au recunoscut şi că nu vin foarte des la locuinţa mamei lor.

În urma discuţiilor purtate cu preşedinta asociaţiei de proprietari, aceasta a relatat verbal că schimbarea geamurilor din tâmplărie termopan a fost efectuată de o firmă specializată în baza unui proiect guvernamental, administrat de Primăria Suceava. Şi din cauză că nu s-a reuşit contactarea proprietarei în niciun fel, au fost nevoiţi să execute lucrarea fără acordul acesteia. Altfel, ar fi pierdut suma alocată pentru finalizarea proiectului…

Femeia care a sesizat situaţia a fost condusă la Secţia de Poliţie Burdujeni, unde a depus plângere scrisă cu privire la săvârşirea infracţiunilor „violare de domiciliu” şi, respectiv, „distrugere”, fiind întocmit dosar penal.

Femeia care a reclamat că în locuinţa moştenire de la mama sa din cartierul sucevean Burdujeni s-a pătruns ilegal şi i-au fost înlocuite geamurile printr-un proiect administrat de Primăria Suceava a fost nevoită să spargă uşa locuinţei pentru a pătrunde în garsonieră.

Ea a precizat pentru News Bucovina că a găsit „dezastru” după ce a reuşit să intre în garsonieră, prin spargerea uşii, din cauză că meşterii au blocat uşa prin interior. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI