Din pricina urşilor, la Gura Humorului

Primăria recomandă evitarea deplasărilor în zona Ariniş şi pe pârtia Şoimul după ora 20:00

Primăria Gura Humorului a emis un mesaj de atenţionare ca urmare a apariţiei repetate, în ultima perioadă, a unor exemplare de urs brun pe străzile oraşului.

Astfel, administraţia locală anunţă că s-a constituit „o echipă de intervenţie imediată”, pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora din intravilanul localităţii Gura Humorului.

Totodată, au fost stabilite, conform legii, metodele de intervenţie şi măsurile ce vor fi luate în vederea protejării populaţiei de pe raza oraşului.

„Solicităm ca persoanele care observă prezenţa unui urs: > Să sune imediat la numărul unic de urgenţă 112; > Să nu se apropie de acesta (avem de-a face cu un animal sălbatic şi imprevizibil, chiar dacă poate părea „prietenos”); > Să nu încerce să-l hrănească.

Recomandăm evitarea deplasărilor după ora 20.00 în parcul Ariniş şi la pârtia Şoimul” se arată în mesajul primăriei humorene. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI