Decalogul medicului

  1. Fii recunoscător lui Dumnezeu pentru darul vindecător pe care l-ai primit de la El, izvorât din puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos.
  2. Caută să te întâlneşti cu Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, prin slujirea celui în suferinţă şi prin sporită rugăciune.
  3. Înmulţeşte talantul încredinţat ţie de Cel ce este Stăpânul vieţii, făcându-l permanent lucrător, prin îngrijirea cu generozitate şi iubire a celui aflat în suferinţă.
  4. Explorează cu acribie omul bolnav pentru a afla cauza suferinţei lui, ca pe unul care este cununa creaţiei divine şi nu un amalgam de ţesuturi şi organe.
  5. Descoperă-l pe Dumnezeu în actul medical şi recunoaşte, cu onestitate, lucrarea Lui în tămăduirea şi salvarea de la moarte a celui bolnav.
  6. Fă din slujirea semenilor altarul tău de jertfă şi nu te lăsa copleşit de greutăţile inerente ale acestei profesii.
  7. Fereşte-te de capcana condiţionării actului vindecării şi tratează pe fiecare cu aceeaşi măsură.
  8. Luptă împotriva autosuficienţei şi stagnării, evitând totodată a-ţi aroga calităţi şi merite ce nu au acoperire.
  9. Competenţa, profesionalismul şi integritatea să-ţi fie virtuţile cu care să pecetluieşti activitatea ta din fiecare zi.
  10. Îmbină în mod armonios ştiinţa cu iubirea milostivă, ca să te bucuri, asemenea Sfinţilor, de prietenia veşnică cu Iisus Hristos în Împărăţia cerurilor.

† CALINIC,

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI