Un zâmbet pe chipul vârstnicului bucovinean

În contextul Anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, Sectorul de Asistenţă Socială şi Medicală, în parteneriat cu Organizaţia „Crucea Malteză” din Germania, a distribuit prin voluntarii Asociaţiei „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” obiecte de mobilier cu specific pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.

Una dintre caracteristicele cele mai marcante ale unui creştin este dragostea faţă de aproapele şi jertfa sa pentru cei care sunt în nevoi şi suferinţă. Astfel, în luna octombrie a anului 2023, care a debutat cu Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, ne-am aplecat îndeosebi către persoanele care au nevoie de îngrijire socială, medicală şi duhovnicească din cuprinsul judeţului Suceava.

Dotarea cu paturi specializate pentru prevenirea afecţiunilor dermatologice geriatrice specifice, cu echipamente medicale specializate în uşurarea manevrării pacienţilor imobilizaţi sau cu diferite afecţiuni locomotorii, în îngrijirea rănilor şi a plăgilor, dăruirea de aparatură specifică pentru suportul mobilităţii persoanelor vârstnice au fost principalele obiective ale campaniei.

Cu sprijinul Asociaţiei „Crucea Malteză” din Germania, peste 50 beneficiari au primit echipamente performante şi vizita la domiciliu a unei echipe mixte, specializată în îngrijiri medico-sociale, cu scopul principal de a creşte aderenţa şi complianţa la tratamentul cronic al vârstnicului şi creşterea calităţii vieţii, readucerea zâmbetului pe chipurile vârstnicului atât de încercat de vitregiile vremurilor.

Biserica din Bucovina se ocupă permanent de persoanele vârstnice aflate în nevoi, oferind ajutor atât material, cât şi spiritual – prin intermediul celor două ONG-uri de profil: Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” şi Fundaţia „Anastasie Crimca”, prin reţeaua de servicii socio-medicale la domiciliu dezvoltate: îngrijiri de bază, îngrijirea şi pansare plăgilor şi a rănilor, administrarea de medicaţie oral şi parenteral, masaj terapeutic şi gimnastică medicală, recuperarea medicală post AVC sau post afecţiuni respiratorii, măsurarea şi evaluarea unor parametrii fiziologici precum tensiunea arterială, pulsul, glicemia sau saturaţia în oxigen.

Protos. ALEXANDRU MOROŞAN

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI