Februarie (Faur sau Făurar), ultima lună din Calendarul roman, este un timp de pregătire pentru începutul noului an agrar (la 9 martie). Acum, când „crapă ouăle sub corb”, meşterii fierari solicitaţi de săteni reparau uneltele agricole, ascuţeau brăzdarele plugurilor. La 2 februarie Biserica sărbătoreşte Întâmpinarea (Stretenia) Domnului sau prezentarea luiCiteşte

Ianuarie (Gerar, amintind de gerurile de odinioară sau Gărindar, amintind de practica populară a alcătuirii calendarelor meteorologice (din coji de ceapă ori cărbuni, sau după „semnele” animalelor oraculare), chiar în prima zi este marcat de o întreită semnificaţie creştină: Începutul Anului nou; celebrarea circumciziei pruncului Iisus, amintind de Legământul luiCiteşte

Iarna e o scorbură a Timpului care găzduieşte înlăuntru-i toate anotimpurile, precum nuca în cămările sale pe cei patru coconi de miez. Tălmăcită de clinchete vestitoare şi făclii auritoare de daruri, Iernii îi laudă măreţia săniile subţiri, focul şi poveştile de la gura sobei şi pana bardului brumată de amintiri.Citeşte

Am fost atras de ciudăţenii şi am descoperit destul de repede omniprezenţa paradoxului. Sunt minunate povestirile persane, ale lui Esop, Nastratin şi Creangă. Mitologia este plină de personaje incredibile. Şi Biblia, şi Coranul. Midas şi Paracelsus, Diogene şi Erasm, Dionisie Exiguul, Nostradamus, Münchhausen şi Păcală – brandul nostru mă fascinează.Citeşte

Trebuia să se nască şi la Suceava un pictor în acest secol modern. S-a întâmplat în ziua a 8-a din Făurarul anului 1956, an cutremurător pentru Literatura noastră tânără şi bătrână, căci în 22 decembrie, la ceasul al doilea, noaptea, Labiş a strigat pentru ultima dată: „Oxigen, oxigen”! Aşadar, ConstantinCiteşte

Horodnicul ar trebui să aibă o galerie a oamenilor de seamă precum Fălticenii. Din acest  topos au odrăslit şi rod bogat au adus oamenii cu altitudine care îndreptăţesc Bucovina să fie numită Ţara de Sus: acad. I.G. Sbiera, Vasile Ţigănescu, Iulian Vesper, E.Ar. Zaharia, I. Prelipcean, N. Prelipcean, Silvestru Lungoci,Citeşte

Cândva, Nicolae Manolescu, vorbind despre scriitori, a spus că unii sunt pentru Istorie, iar alţii pentru Dicţionar. Cei pentru Istorie sigur sunt şi în Dicţionar, laolaltă, de toate mărimile, cum sunt victimele dezastrelor, de toate vârstele şi rangurile, împreună pe plăci comemorative. Profesorul, dirijorul şi compozitorul Marian Palade, născut laCiteşte

Toader Hrib a scris ca „să se ştie” şi a ctitorit un Muzeu ca să rămâie. A crezut până la capătul zilelor că „dacă reuşeşte să vieţuiască muzeul, el ar fi unicul moştenitor care ar păstra toate acestea, generaţiilor viitoare” (Paraschiva Victoria Batariuc). „Toate acestea”, adică „o măreaţă achiziţie” (V.Citeşte

„Omul acesta”, Toader Hrib, „e ca o statuie lângă prispa casei, iar paşii egali, măsuraţi temeinic de bocancii negri legaţi cu şireturi zdravene şi mărginiţi de colţuri albi din lână, scriau de pe atunci, povestea lui”. Aşa îl văzuse, pe Cronicar, cu ani mulţi în urmă, Elena Bostan Delavicov, unaCiteşte

Uitarea şi neuitarea, în cele din urmă soarta sublimilor cântăreţi, dacă aceştia au avut şi un bob de noroc pe lângă un munte de talent, sunt încremenite în repertoriul rămas, în partituri şi înregistrări, şi în dicţionare. Vechii lăutari care au însufleţit Bucureştiul de altădată În capătul rândurilor de dinainte,Citeşte