Casa de cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei a fost, pentru a doua oară, gazda întâlnirii Secţiei Suceava a Societăţii Naţionale de Numismatică şi Filatelie, două domenii de activitate care interesează nu doar pe cei pasionaţi, ci şi publicul larg, pentru informaţiile şi arta pe care le tezaurizează. Sub genericul „Flori de mină – minerit în filatelie”, manifestarea, organizată de numismatul dornean Silviu Aroneţ, a adus la Vatra Dornei personalităţi importante din domeniu, prezentate de către directoarea instituţiei gazdă, jurnalista Violeta Codorean: Vasile Chindriş, preşedintele SNR, secţia Suceava Dorin Stolerciuc, fondatorul secţiei Suceava a SNR; Dumitru Muntean, consilier al SNR; dr. în filatelie Alex Găină. Expoziţiile şi prelegerile pun în evidenţă şi informaţii importante pentru Ţara Dornelor, o zonă din care s-au format şi alţi colecţionari importanţi (Cornel Rusan, Cristian Serdenciuc) care au expus cu alte prilejuri la Casa de Cultură sau la Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor”, a mai precizat Violeta Codorean. Simpozionul s-a deschis cu intonarea Imnului de Stat şi a fost moderat de Silviu Aroneţ. Vorbind despre minerit, Silviu Aroneţ a precizat că adesea se uită că aceasta a fost o activitate profesională care a funcţionat cca 200 de ani în zonă şi a dat cuvântul inginerului Tirel Romanică, un specialist foarte bine documentat în acest domeniu. Vorbitorul a precizat că această ocupaţie vine din preistorie, când se confecţionau vârfuri de săgeţi folosite la vânătoare, a urmat apoi căutarea unor elemente estetice, la care s-a folosit aurul. „La început, aurul se obţinea prin cernere, de aici denumirea de Bistriţa Aurie, unde se găsea metalul. Dacii deţineau rezerve uriaşe de aur şi argint, din care sute de tone au fost duse la Roma. Urme de exploatări se găsesc în Munţii Apuseni; la noi, pe pârâul Rusoaia, fier prelucrat de armatele mongole care au trecut pe aici. O etapă deosebită o constituie punerea în exploatare a minereurilor din zonă realizată de habsburgi, după ocuparea Bucovinei. S-au format zone miniere precum Cârlibaba, Iacobeni, mai târziu zona Arşiţa” a precizat Tirel Romanică, alături de alte amănunte interesante privind zona noastră şi de aprecieri pentru ceea ce realizează colecţionarii, pentru Silviu Aroneţ, pentru organizare. Preşedintele Vasile Chindriş a acordat ing. Romanică o „diplomă de excelenţă” şi a prezentat elemente din colecţia cu care a venit la Dorna, printre care o primă monografie a salinei Cacica. „Colecţionarii se refugiază într-o lume a lor, preocupaţi de adevărul dintr-un domeniu” a precizat vorbitorul şi i-a îndemnat pe tineri să se ocupe de colecţii, invitându-i să se integreze în SNR. Din colecţiile personale a mai adus timbre, cărţi poştale, monede. Silviu Aroneţ s-a referit la toate etapele în care s-au emis timbre despre minerit, cu prilejul Zilei Minerului în 1950, 1951, 1952 1953, 1954. Cu flori de mină, „aceste unicate de forme şi culori”, vorbitorul a prezentat patru tablouri cu exponate, a subliniat datele emisiunilor poştale cu flori de mină – în 1985, 2006, 2010, 2012, 2018, cu precizarea că cele mai deosebite se regăsesc la Muzeul din Baia Mare. Folosirea ilustraţiilor cu ajutorul ecranului a susţinut atenţia participanţilor.
Un moment poetic inedit a fost realizat de elevul Sasha David Boicu din clasa a V-a, Şcoala Gimnazială nr. 1, care a recitat „Imnul Minerilor” de G. Petroşel. De o deosebită atenţie s-a bucurat intervenţia lui Dorin Stolerciuc, colecţionar „din 1962” cuprinzând „carte, monede, brelocuri, icoane, minerale (şi de la Moscova) – cam 200 în total, decoraţii militare de la toate instituţiile şi toate armele (pe care dornenii le-au admirat în expoziţia de anul trecut), autografe de la personalităţi, bancnote din 140 de ţări, 20 de clasoare cu timbre. Anul acesta a adus exponate despre vânătorii de munte din Vatra Dornei, un carnet de CEC din 1930 şi ne-a mărturisit că deţine ilustraţii din toate localităţile judeţului Suceava, dar şi că această pasiune este foarte costisitoare. A transformat casa natală din Suceviţa într-un muzeu al colecţiilor. Despre valoarea banilor, a bancnotelor, despre ce au reprezentat acestea din urmă pentru unele state, cu exemple concrete, a vorbit elevul David Cantimir, cunoscut ca pasionat de istorie, care a adus o colecţie de monede şi bancnote. „Interesant este şi materialul din care se confecţionează bancnotele, România fiind prima ţară din Europa care a folosit material polimeric, mai greu de falsificat” a precizat David Cantimir, care a fost încurajat de conducerea SNR să continue activitatea de colecţionar şi să se alăture societăţii. Consilierul SNR Dumitru Muntean a precizat că este colecţionar de carte veche (dar noi cunoaştem că deţine obiecte deosebite din multe alte domenii, casa părintească din Stroieşti fiind un adevărat muzeu) şi a vorbit despre modul în care se transportau banii corespondenţa şi marfa în trecut, cu poştalionul, despre înfiinţarea Poştei Române, în timpul domniei lui Al. I. Cuza, despre efigiile de pe timbre, prima carte poştală cu timbru datând din 1873. Dr. Alex Găină a prezentat, cu ajutorul ecranului, celebre timbre pictate – femei cu flori, chipuri de femei transformate în flori, imagini de femei din România pe timbre simbolice: Prietena florilor, Zâna primăverii etc. „În filatelie sunt reprezentate foarte multe flori, unele având valori deosebite, simbolice (macii, spre exemplu), cu ajutorul florilor s-au realizat portrete, expresii faciale, astfel filatelia este şi o artă” a precizat dr. Găină, ilustrând cu chipul prinţesei Diana – din 1.000 de flori, femei din Guineea, chipuri din Anglia, Malaiezia, Papaua Noua Guinee, Noua Zeelandă, Polinezia franceză ş.a. şi susţinând opinia cu un citat din Mariana Fulger.
Toţi participanţii la simpozion au primit diplome de excelenţă din partea conducerii secţiei SNR Suceava şi materiale promoţionale despre Vatra Dornei, directoarea Violeta Codorean a fost declarată membră de onoare a secţiei Suceava a SNR, iar Silviu Aroneţ a mulţumit tuturor celor are l-au sprijinit în pregătirea simpozionului şi a propus organizarea unei expoziţii şi a unui târg de filatelie cu participare naţională la Vatra Dornei. Opinăm că a fost o manifestare instructivă pentru toţi participanţii, că Silviu Aroneţ este prezent la toate manifestările culturale din municipiu şi că propunerea personală de a fi primit în SNR a fost una inspirată.



































Interesant! Felicitări organizatorilor!