„Să se ştie !” Un portar al memoriei (I)

„Omul acesta”, Toader Hrib, „e ca o statuie lângă prispa casei, iar paşii egali, măsuraţi temeinic de bocancii negri legaţi cu şireturi zdravene şi mărginiţi de colţuri albi din lână, scriau de pe atunci, povestea lui”. Aşa îl văzuse, pe Cronicar, cu ani mulţi în urmă, Elena Bostan Delavicov, una dintre cei peste 111000 de vizitatori care i-au văzut „muzăul”. „Cu flaneaua albă încheiată cu nasturi mulţi pe sub bundiţa cu prim negru şi cu o bandă lată de flori cusute, cărunt ca zăpada şi drept ca un brad în munte, asemenea plăieşilor lui Ştefan cel Mare, voinic şi fără vârstă”, spune dăscăliţa mai departe, bătrânul Hrib care „iarna avea la cizme gheare antiderapante” (V. Bodnar) era de găsit oricând în pridvorul casei, surâzător şi răbdător, cu aceeaşi inepuizabilă deschidere de Sucevinean ospitalier. Ştia că întruchipa un străjer al vechimilor, că are în poză „o fabuloasă ladă de zestre” (Marcel Mureşeanu), casa-muzeu în care a locuit cu Magdalina, nevasta sa, potrivnică construirii acestei „bazaconii”, în cele din urmă, a mărturisit îngăduitoare: „Toader a vrut şi eu n-am vrut să-l mânii. Şi nici nu avem copii şi poate nu ar fi cine să ne deschidă poarta, dar aşa toată ziua avem oaspeţi”.

Toader Hrib (22 VI 1897 – 26 VI 1990), vreme de câţiva ani respectat primar al comunei, ţăran tipic din Bucovina, cu iubire faţă de glia strămoşească, cu o inteligenţă vie şi iscoditoare, cu un nesecat interes pentru trecutul istoric, „dar şi pentru cele ce se întâmplă în contemporaneitate” (Emil Satco) s-a implicat în activităţi obşteşti sociale, culturale şi tradiţionale devenind „mândria, bucuria şi binecuvântarea acestui loc” (Liliana Ursan). A avut scaun la primărie, tejghea în prăvălie, dar şi prici la puşcărie. Anilor de temniţă le zicea „călugărie” şi despre acei ani de „studii” vorbea resemnat. Când, în 17 iulie 1972 ar fi vrut să-i povestească Magdalinei încătuşarea sa întâmplată cu două decenii în urmă, ea, surdă din vremea războiului, uitând evenimentul, s-a dus la… târg. Despre acest episod şi despre convingerile lui au grăit destui cârcotaşi. Chiar slujbaşii bisericii, la înmormântarea lui, în cuvântările lor sarbede au dedat mai degrabă pentru un proces al „ciumei roşii” decât să evidenţieze un om emblematic al Bucovinei. E bine cunoscută precaritatea oratorilor ciocli „iubitori de praznice”, pentru care emoţionant nu-i zgomotul trist al bulgărilor de lut, ci cântecul vesel al arginţilor în buzunarele nesătule. Câţi au ştiut atunci că pământul Strămoşilor primeşte „un bătrân înalt, fălos, cu umeri de hatman, cu cap de consul şi haine de ţăran bucovinean” cum bine l-a descris pe ctitorul de Muzeu şi autor al „Cronicii de la Arbore” Constantin Vişan. „Ţăranul mai ştiutor decât o întreagă bibliotecă” (Titus Vijeu), „scria în fiecare zi, de ani de zile (…) nimic din lume nu-i era străin, necunoscut, indiferent (Florenţa Albu). Despre acest om au scris frumos G. Sidorovici, Ion Vieru, Victor Rusu, Ion Bănuţă, Marin Sorescu, Ilie Purcaru, Platon Pardău, M.R. Iacoban, P. Vintilă, Pan Solcan, D. Săulean, D.N. Zaharia, Dumitran Frunză, Emil Satco, D. Cernica, Em. Ianuş, Ion Prelipcean, gazetari, politicieni, muzeografi, dascăli, primari, vizitatori, consăteni.

Cronicarul Dolinski a scris cronica vieţii Cronicarului Hrib care a scris Cronica Arborei

Cel care însă i-a întrecut pe toţi este Gheorghe Dolinski, adevăratul monograf pertinent al povestitorului şi ziditorul de muzeu Toader Hrib. Cartea lui Gh. Dolinski „La gura sobei cu badea Toader”, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2017, 540 p., închinată unui cronicar, ea însăşi defineşte un cronicar, virtuţile unui harnic publicist şi merituos dascăl de şcoală veche. Dascălul Gh. Dolinski este unul dintre cei puţini rămaşi în Ţara de Sus care nu dezminte sintagma „luminătorii satului, adică vechea Gardă de Onoare a vetrelor noastre, Treimea: preotul, învăţătorul şi primarul. Cronicarul Dolinski a scris cronica vieţii Cronicarului Hrib care a scris Cronica Arborei, adică tot ce s-a întâmplat şi s-a adunat pe şuvoiul timpului sub pisania bisericii pârcălabului de Suceava Luca Arbure cel Tânăr fiul pârcălabului de Neamţ, Luca Arbore cel Bătrân. Nu întâmplător, în cimitirul vechi al ctitoriei a fost filmată o scenă din „Neamul Şoimăreştilor”: Tudor Şoimarul îşi răzbună tatăl ucigându-l pe boierul Stroe Orheianul (jucat de Ştefan Ciubotăraşu).

Din convorbirile la gura sobei se desprind istorisiri variate: Guruţă (Gavriluţă), cum era poreclit până a deveni badea Toader, a fost un „băiat cu noroc”, deşi nici nu împlinise 17 ani-când, în 1914, a fost recrutat alături de tatăl său, Gheorghe Hrib. A recitat sub steagul Arcaşilor, sfinţit de preotul satului textul „Tătarul” de Vasile Alecsandri. A cunoscut pe preoţii Teodosie Iliuţ, Vasile Mironovici şi Andrei Mucea; a avut un respect deosebit pentru şcoală şi l-a evocat cu devoţiune pe învăţătorul Nicolai Rădăşanul. S-a bucurat de stima consătenilor pentru emanciparea cărora a făcut eforturi deosebite. Vorbea limba germană. A evocat ca un adevărat memorialist întâmplări din cele două războaie mondiale – luptele de la Gherţ, bombardamentul, revoluţia leninistă, zilele cazone în Rusia, atmosfera din Cernăuţi, o spitalizare în Budapesta, debarcarea în gara Cracoviei, zilele de concediu acasă după încheierea primei conflagraţii, Regimentul 41 Infanterie dus pe frontul din Italia, despre Marea Unire, voluntariatul în Armata Română, despre eroi, morminte şi monumente. Toader a fost un luptător şi din perspectivă morală: povestea fermecător despre ţăranul ucrainean Ştefan Sainciuc, supranumit „proorocul de la Mahala” (urmat de avocatul Ambros Comoroşan din Solca) pe care Hrib nu a ezitat să-i urmeze: societatea, satul mai ales, era în derivă, patima băuturii devenise devastatoare. Se impunea (ar trebui şi astăzi) un apostolat ferm, o întoarcere la „trezvie”; în numele acestei virtuţi filocalice s-a organizat o Societate foarte activă şi benefică, autodizolvată în 1932, paradoxal, anul în care T. Hrib a primit titlul de cetăţean de onoare al comunei Arbore. Cronicarul a consemnat în foile sale şi a relatat dascălului Dolinski momente şi evenimente felurite beneficiind de o memorie prodigioasă şi de un autentic talent de povestitor. Pitoreşti sunt povestirile legate de cumpărarea şi exploatarea unei prăvălii – o afacere care a pornit greu, pe împrumuturi, din sărăcie, într-un climat de ostilitate cu consoarta Magdalina; a împădurit o bucată de sat cu salcâmi şi a contribuit la sistematizarea satului (mai târziu l-a convins pe Miu Dobrescu să asfalteze drumul până la „muzău”); vorbeşte despre spitalul şi baia comunală, despre gimnaziul unic Arbore şi – important – despre întemeierea, colecţionarea obiectelor şi funcţionalitatea muzeului deschis în propria casă (1947), oficializat în 1970. Sunt şi câteva pagini de virtuozitate stilistică, de sorginte cronicărească-creangeană, grele de mustul limbii române neaoşe, brunete, brumate de umor şi tâlc: „Povestea bustului” – badea Toader copiat în lut în atelierul sculptorului Mircea Pavel din studioul de Arte Plastice al Armatei din Bucureşti; prima călătorie cu avionul, colica lombară şi terapia cu cărămida. Apoi despre jocul „Lunca”, despre nuntă şi cheltuielile inutile de la înmormântare, despre jitărie, treierat şi haiducia lui Darie, amintiri cu Florenţa Albu şi o picanterie literară „Poveste cu strigoi”. Strigoii de care toţi se temeau şi vorbeau în şoaptă, crucindu-se, se arătau pe Dealul Buhoaiei. „M-am mirat tare când am văzut cum merg moroii în rând, unul după altul (…) Mergeam pe deal câte opt în rând”, scrie poznaş moş Toader, ca în final, după lungi insomnii, să constate că moroii nu erau decât farurile unor tractoare… (Va urma)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: