O nouă expertiză tehnică pentru redeschiderea pasajului subteran de pe Calea Unirii

> Primăria Suceava intenţionează să aloce 50.000 de lei

Primarul Vasile Rîmbu a avizat o notă de fundamentare prin care se propune includerea în lista de investiţii a municipiului Suceava pentru anul 2026 a obiectivului „Expertiză tehnică pasaj subteran Calea Unirii în zona Ambro – Carrefour”, cu o valoare de 50.000 lei (inclusiv TVA).

Potrivit documentului, zona comercială de pe Calea Unirii, între podul peste râul Suceava şi sensul giratoriu Burdujeni, înregistrează o problemă majoră de trafic auto şi pietonal. Una dintre soluţiile propuse pentru descongestionarea acesteia este reabilitarea şi repunerea în funcţiune a pasajului pietonal subteran existent, care în prezent este deteriorat şi închis.

„Expertiza tehnică a pasajului este necesară pentru promovarea documentaţiilor de proiectare, în vederea aprobării acestui obiectiv, conform legislaţiei în vigoare” se arată în nota de fundamentare avizată de primar.

Pasajul a făcut obiectul unor discuţii şi în urmă cu 7 ani. În 2019, un studiu realizat de o firmă de specialitate din Iaşi, comandat la iniţiativa fostului primar Ion Lungu, arăta că pasajul se află într-o stare tehnică necorespunzătoare, cu infiltraţii de apă şi pereţi deterioraţi. Cel mai important impediment identificat atunci a fost prezenţa unei magistrale de apă care alimentează cartierul Burdujeni, direcţionată prin pasaj în anul 2008.

„Chiar dacă vom face reparaţiile, pasajul nu va fi funcţional, pentru că este această magistrală de apă şi oamenii vor trebui să meargă aplecaţi. Nu poate fi redat circulaţiei decât cu condiţia de mutare a magistralei, care este un lucru aproape imposibil” declara la acea vreme Ion Lungu.

Expertiza tehnică propusă acum urmează să evalueze starea actuală a construcţiei şi să identifice soluţii viabile de reabilitare, ţinându-se cont de provocările tehnice identificate anterior. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI