Suspendarea primarului Vasile Rîmbu din PSD a fost prelungită cu încă 12 luni

Consiliul Politic Judeţean al PSD Suceava a analizat, în şedinţa de vineri, 17 iulie, situaţia primarului municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, şi a decis prelungirea cu încă 12 luni a suspendării sale din toate funcţiile din partid şi din PSD – au declarat surse politice.

Decizia a venit după o suspendare iniţială de 6 luni aplicată la începutul acestui an.

Pe 6 martie, organizaţia judeţeană a decis suspendarea lui Vasile Rîmbu din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Suceava şi din partid, invocând art. 30 şi 31 din statutul PSD, care privesc unitatea şi disciplina de partid. Principalele motive invocate atunci au fost apropierea excesivă de alte formaţiuni politice (în special PNL), numirea exclusivă a unor membri PNL în funcţii-cheie din Primăria Suceava (city manager, secretar general al municipiului, purtător de cuvânt), declaraţii publice considerate prejudiciabile imaginii PSD, precum şi lipsa organizării şedinţelor organizaţiei municipale şi a unei comunicări politice coerente.

Potrivit surselor din interiorul partidului, discuţiile privind o sancţiune mai dură (inclusiv excluderea) au fost relansate săptămâna trecută, după ce mai mulţi membri ai Biroului Politic Judeţean şi primari PSD au solicitat-o preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD, Gheorghe Şoldan, a temperat spiritele şi a propus ca subiectul să fie dezbătut în cadrul Consiliului Politic Judeţean. În final, s-a optat pentru prelungirea suspendării cu încă un an.

În acelaşi timp, grupul consilierilor PSD din Consiliul Local Suceava va propune, în prima şedinţă a CL, programată pentru 29 iulie, reducerea taxei de parcare de la 500 lei la 100 lei. Consilierii PSD care nu vor vota această propunere vor fi consideraţi de drept în afara partidului. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI