Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a transmis, vineri, că respinge categoric informaţiile false care susţin că cetăţenii vor plăti taxe sau vor fi pedepsiţi penal pentru că folosesc apa din fântânile proprii. ANAR a dezminţit zvonurile.
„Cetăţenii pot folosi în continuare gratuit apa din fântâni pentru băut, udat, adăpatul animalelor şi alte nevoi ale gospodăriei, în condiţiile prevăzute de Legea apelor, respectiv fără să aibă nevoie de obţinerea unui aviz de gospodărire a apelor”, a transmis ANAR.
Autoritatea precizează că proiectul de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului „nu introduce taxe pentru apa utilizată în gospodării şi nu transformă folosirea apei din fântâni într-o infracţiune”.
Potrivit ANAR, apa poate fi folosită la liber dacă debitul prelevat nu depăşeşte 0,2 litri pe secundă, adică aproximativ 12 litri pe minut, 720 de litri pe oră sau până la 17,28 metri cubi pe zi, în cazul unei funcţionări continue. Acest nivel este considerabil peste consumul obişnuit al unei gospodării.
Potrivit ANAR, cetăţenii care folosesc apa pentru uz casnic o pot face fără taxe, tarife, contribuţii sau penalităţi şi nu riscă închisoarea pentru folosirea apei din fântâna proprie.
„În aceste condiţii, persoanelor fizice care folosesc apa pentru uz casnic nu li se aplică taxe, tarife, contribuţii sau penalităţi şi nu riscă închisoarea pentru folosirea apei din fântâna proprie”, transmite ANAR.
Proiectul propus de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi care transpune Directiva europeană din domeniu vizează exclusiv faptele grave împotriva mediului şi captările ilegale de apă realizate în scopuri comerciale, cu efecte semnificative asupra resurselor de apă, în sensul deteriorării acestora din punct de vedere calitativ şi cantitativ, potrivit ANAR.

























Comentarii