La noroc

Uite că, de la o vreme, a revenit la modă ideea alungării sălilor de jocuri de noroc din localităţile patriei. Scopul e justificat: să fie extraşi, astfel, dependenţii – cei care prăpădesc destule parale cu gândul că ar putea câştiga multe parale – din stabilimentele care le provoacă pagube lor şi familiilor. Nu este însă limpede dacă, astfel, este vizată realmente „industria dependenţei” (of, una dintre ele!), ori numai un anumit segment al acesteia (cel mai des aducându-se în atenţie sălile dotate cu slot machines, numite popular „păcănele” – cele care se adresează unui public de împătimiţi care nu-s în stare să „investească” sume prea mari). Să presupunem că în unele dintre localităţi aceste stabilimente vor fi interzise. Cu ce urmări? Va apărea „turismul la noroc”, dependenţii devenind obligaţi să se deplaseze în cele mai apropiate localităţi unde n-au fost interzise? Vor primi noi clienţi afacerile online din acelaşi resort? Ori cele de pariuri, ori cele?… Însăşi Loteria Naţională va fi avantajată din chestia asta sau va fi, la rându-i, într-o altă etapă, ameninţată? Apoi, să punem problema şi altfel. Ce se va întâmpla cu spaţiile stabilimentelor închise şi cu angajaţii respectivi. Se vor transforma în biblioteci de cartier, poate în săli cu oferte pentru petrecut timp de calitate pentru seniori, în farmacii sau magazine de haine purtate?…

Altfel, în România, potrivit unor statistici actuale, ar fi peste 10.000 de „locaţii fizice” pentru jocuri de noroc, în care sunt autorizate să funcţioneze peste 80.000 de aparate de tip slot machine. Un adevărat „flagel naţional”, cum se clamează. Industria jocurilor de noroc aduce anual la bugetul statului aprox. 900 de milioane de euro, din taxe şi impozite, susţinând aprox. 45.000 de locuri de muncă. Şi mă tem că se pierde total din vedere că clienţii – amatori sau dependenţi – nu ştiu să găsească alte variante. Oare s-ar putea face ceva ca să li se acorde şi lor „a doua şansă”?