Andrew şi Tristan Tate au fost arestaţi sâmbătă în Miami de autorităţile federale americane, iar la scurt timp procurorii britanici au anunţat că solicită extrădarea celor doi pentru a fi judecaţi într-un dosar de viol şi trafic de persoane.
Influencerii Andrew şi Tristan Tate au fost arestaţi sâmbătă la Miami de autorităţile federale americane, a anunţat Serviciul U.S. Marshals, potrivit AP.
La scurt timp după reţinerea lor, procurorii britanici au confirmat că solicită extrădarea celor doi pentru a fi judecaţi într-un dosar care vizează acuzaţii de viol şi trafic de persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al U.S. Marshals Service, Brady McCarron, mandatul în baza căruia au fost arestaţi fraţii Tate este secretizat, iar autorităţile americane nu au oferit alte detalii.
Procurorii britanici au cerut extrădarea sâmbătă seara
Într-un comunicat publicat sâmbătă seară, Crown Prosecution Service (CPS) din Marea Britanie a anunţat că a iniţiat procedurile de extrădare.
Procurorii susţin că in-fracţiunile de care sunt acuzaţi Andrew şi Tristan Tate ar fi fost comise între iulie 2010 şi august 2017.
Fraţii Tate, cetăţeni cu dublă cetăţenie, americană şi britanică, s-au mutat în România în 2016.
Ei au fost arestaţi aici în 2022 într-un dosar în care erau acuzaţi că au recrutat femei în scopul exploatării sexuale.
Cei doi au respins constant toate acuzaţiile, iar cauza nu a ajuns în faza de judecată din cauza unor nereguli juridice şi procedurale constatate de instanţe.
Foşti kickboxeri profesionişti, Andrew şi Tristan Tate şi-au construit o comunitate de milioane de urmăritori pe reţelele sociale, promovând un stil de viaţă opulent şi mesaje controversate, adesea catalogate drept misogine.
În Marea Britanie, anchetatorii îi acuză că au agresat mai multe femei în perioada 2012-2015, într-o zonă din nordul Londrei, unde cei doi au copilărit.
Avocaţii fraţilor Tate au declarat în repetate rânduri că aceştia neagă toate acuzaţiile formulate împotriva lor.


























Comentarii