Ianuarie (Gerar, amintind de gerurile de odinioară sau Gărindar, amintind de practica populară a alcătuirii calendarelor meteorologice (din coji de ceapă ori cărbuni, sau după „semnele” animalelor oraculare), chiar în prima zi este marcat de o întreită semnificaţie creştină: Începutul Anului nou; celebrarea circumciziei pruncului Iisus, amintind de Legământul lui Dumnezeu cu poporul ales (v. Gen. 17.10-13;17.11; Lc.2.21 – onomastica Domnului) şi sărbătorirea Sf. Vasile cel Mare (n. aprox. 330 în Cezareea; cu studii în Cezareea şi Constantinopol; prieten cu Sf. Grigorie de Nazyans; ascet postitor, teolog cărturar, orator, autor de liturghie, întemeietor de principii monastice; ctitor al primului spital din lume; a murit la 1 Ianuarie 379, sărbătorit din sec. V). Cutremurătoare sunt molitvele acestui ierarh, citite ferm în biserică (nu de toi preoii). Le ştia şi diaconul Ion Creangă, „dresorul de draci” (V. Andru), ca şi Sf. Antonie cel Mare, cu veacuri înainte: sfântul spunea că a văzut pe acoperişul chiliei sale pe Scaraochi cu cei şapte pui ai săi. Wiliams, reverendul, a scris: „Diavolul se ascunde în oamenii cărora le este frică de viaă”. Sau, într-o altă formulare: „Ţăranul şi Kant îşi pun exact aceleaşi probleme, cu deosebirea că cel din urmă, le rezolvă cu o altă tehnică” (Camil Petrescu, 1939).
În plan mitologic-folcloric este evocat zeul arhetipal al porţilor (ianuae, probabil din Latium), Ianus Bifrons. Era zi a saturnaliilor romane. În această lună aveau loc sărbătorile populare: Anastasiile sau Fulgerătoarele (16-18), Sâmpetru de iarnă – patronul lupilor (16), Circovii de iarnă (17-18), Eftimie (20), Filipii de iarnă (29-31) şi Tresfitele (30). Ultima dintre acestea era respectată de Biserică: Sf. Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore cel Mare şi Ioan Gură de Aur (Hrisostom) erau sărbătoriţi împreună ca exponenţi ai cărturăriei patristice şi autori de liturghii (30 Ianuarie), din 1086.
În noaptea dintre ani, spun huţulii că animalele vorbesc, că apa se preface în vin şi ard comorile, iar cerul se deschide la miezul nopţii. Acum, Pluguşorul tradiţional nu ocoleşte nicio casă. Versurile rostite bărbăteşte, recitativ, susţinute de murmurul buhaiului, de clinchetul clopoţeilor şi de pleasna harapnicilor alungă timpul vechi şi instaurează Anul Nou. Pluguşorul transmite binecuvântări, speranţă de belşug şi pace.
Anul nou e întâmpinat ca un domn la curtea voievodală. Fireşte nu lipsesc din zicerile urătorilor mustrările, cuvintele biciuitoare, uneori chiar triviale, cu înţeles, moralizator, cu funcţie educativă.
Marcus Ulipius Traianus (98-117) „cel mai bun împărat”, „model de monarh constituţional şi luminat” (Voltaire), fondator de neam, străbun al poporului român, nu-i uitat de călătorii prin timp, de cei cu plugul porniţi să tragă brazdă (în Dacia Felix) după ce optimus princeps „Peste câmpuri s-a uitat/ Ca s-aleagă loc curat,/ De arat şi semănat”. Ca şi Vodă de la Putna, mai târziu: „S-a sculat Ştefan cel Mare/ şi-a pus plugul ca să are/Cu opt boi şi trei brăzdare,/ Şi unde scotea ciolan de duşman,/ Stropea cu vin de Cotnar’,/ Şi se-măna ghinde de stejar,/ Să rodească, să răsară/ Codru până-n seară,/ Stejari falnici la hotară…”.
Hărnicia gospodinelor şi împreuna lor lucrare e relevată în recitalul Pluguşorului, după ce din nori începe „să cură aur/ şi mărgăritar” peste colacii mari şi frumoşi pe care „Îi împart vreo cinci/ la feciori voinici,/ Vreo trei,/ la feciori mititei,/ Iar mândrului bărbat/ I se dă un sărutat” – semn de dragoste şi fidelitate, un dar de peste daruri. Pluguşorul se adresează românilor de viţă, plugarilor cu suman şi cu iţari, cu rădăcini ancestrale: „Seara bună la fereastră,/ La gospodar şi nevastă,/ Seara bună gospodine,/ Paharele cu vin pline,/ Bună seara moşi bătrâni,/ Cu poveşti de pe la stâni,/ Seara bună gospodari,/ Seara bună, oameni mari” – cercul categoriilor cărora le este destinată urarea îi cuprinde pe toţi. „Mândra jupâneasă” este „Dochiana (Dochia-Dacia) cea frumoasă!”, personificare a isteţimii şi hărniciei (a evului pastoral-agrar), a unui timp şi loc prosper (Dacia felix se tălmăceşte: plină de daruri, ospitalieră, bogată). Urările au un registru variat, vizează necesităţi umane diverse: „…Să trăiţi,/ să ne primiţi,/ Cu mesele întinse,/ Cu feţele aprinse,/”, „Cu casele îngrijite,/ Cu pivniţele ghiftuite”. „Să aveţi galbeni pe masă,/ Câtă draniţă pe casă,/ Câte pietre sunt pe ape,/ Atâţi ani de sănătate/, Câţi cărbuni în vatră,/ Atâţia peţitori la fată./ La mulţi ani cu sănătate/ Şi-ncă o mie de ani/ cu belşug şi gologani…”. Variantele sunt după zicala: „Câte bordeie atâtea obiceie”, specifice pe zone, etnii şi vârste. Acum are loc şi spectacolul bogat în culoare şi pitoresc, procesiunea populară a măştilor. Irozii de la Crăciun, jocul urşilor (inclusiv al celor de paie), jocul caprei, căluşarii, Jianul şi Malanca, laolaltă reflectă o cultură populară care ne legitimă Tradiţia între ţări şi neamuri. În acest context, în scenarii de teatru popular sunt rememoraţi eroii populari: Bujor, Gruia, Novac, Darie şi Coroi. Teatrul popular reiterează oarecum vremea păpuşarilor (din vremea Câşlegilor de iarnă), venind din Apus, prin coloniştii etnici de la noi. E de văzut poemul lui Nicolae Labiş „Scrisoare mamei”, un document etnografic vrednic de citit între ninsorile dintre anii vechi şi noi. Acum crapă gerul Bobotezii. În ajun, preoţii dijmuiesc încă o dată satul, purtând crucea cu fuior, alături de desăgarii ce duc cofa cu aghiazmă. Smocul de busuioc înmiresmat aruncă stropi de apă binecuvântată în casele creştinilor. Enoriaşii ies cu făclii în porţi, însoţind cu lumină şi bune urări pe slujitorii bisericeşti şi hoarda copiilor gălăgioşi din uliţele răscolite de hărmălaia câinilor. „Chiralăisa” (Kyrie eleison: Doamne ai milă de noi) strigă copiii coborând văi şi urcând dealurile cu acoperişuri cărunte.
Arătarea Domnului (Epifania, sărbătorită la 6 Ianuarie) aminteşte de timpul din al XV-lea an al domniei lui Tiberiu, când Ioan boteza în Iordan. Iisus, sosit din Galileea, se descoperă Botezătorului acum pentru întâia oară, de aici debutând propriu-zis activitatea Sa publică. Sfânta Treime se revelează în ipostazele Sale (Teofania). Vezi Lc. 3.1-3; 21-22; Mt. 3.6-17). Foarte demult, la stejarul din Mamvri, în timpul patriarhului Avraam, a mai avut loc o proiecţie a Treimii (Gen. cap. 18), dar şi cu mai mare evidenţă în clipa Schimbării la Faţă a Domnului (Mt. 17.1-5) şi în mod cu totul spectaculos în Duminica Mare, Rusalii, Cinzecime ori Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după Paşti (F. Ap. 2.1-8).
În timpurile vechi, când Epifania se celebra împreună cu Naşterea Domnului, în Biserica occidentală sărbătoarea se numea A celor trei regi (Festum Trium Regum), a magilor şi Dies Luminum (Ziua luminării), a celor ce se botezau conştient (Mc. 16.16). La Bobotează se face sfinţirea Apei mari, apă miraculoasă, inalterabilă, de veche tradiie (după cum vorbeşte şi Ioan Hrisostom). Icoana purtată de clerici cu ocazia Ajunului îl reprezintă pe Iisus în apa Iordanului, sub mâna lui Ioan. Duhul, în chip de porumbel, e deasupra, sub inscripţia cuvântului legitimativ: „Acesta este Fiul Meu iubit întru care bine am voit” (Mt. 3.13-17), rostit de Dumnezeu Tatăl. În biserici este slujbă mare, praznic luminos, participare masivă ca şi la sărbătoarea Paştilor.
Boboteaza marchează încheierea celor 14 zile de „renovare a timpului”.
În ziua următoare Bobotezei, Biserica sărbătoreşte pe ultimul dintre profeţi, Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos, Ioan Botezătorul. Despre Ioan Iisus a spus: „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Mt. 11.11). Tânărul prooroc, cu 6 luni mai înainte zămislit decât Hristos, din părinţii Elisabeta şi preotul Zaharia în cetatea Orini, este veriga de aur care leagă cele două Testamente, deschizând porţile lumii Noului Testament. A avut o viaţă austeră, schivnică şi totodată publică, paradoxală. Îndrăzneala sa de povăţuitor moral intransigent a fost retezată în chip martiric în timpul lui Irod, cu ocazia episodului de la curtea acestuia, când Salomeea, fiica regelui, la îndemnul Irodiadei, a cerut capul condamnatului (Mt. 14.1-11). În Biserica răsăriteană marele proroc este sărbătorit de 6 ori pe an.
Comentarii