O soluţie simplă

„Până în 2070, vârsta de pensionare în Franţa va ajunge la 67 de ani” a dat (de) ştire TVRInfo, cu specificarea că subiectul „reforma pensiilor” este „controversat”, „nepopular”, că deja a scos nemulţumiţii în stradă, deşi ţinta asta îi priveşte mai ales pe cei care sunt „juniori” pe piaţa muncii. În orice caz, se aşteaptă ca subiectul vârstei pensionării – aşa ori altfel – să nu lipsească din programele electorale ale candidaţilor la prezidenţialele de la anul. Scăderea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei sunt doar două dintre motivele în baza cărora se consideră că este necesar ca vârsta de pensie să crească „treptat”. Acum, francezii se pensionează cel mai devreme, la 62 de ani şi 9 luni, în comparaţie cu alte state occidentale. Previziunile Consiliului Consultativ pentru Pensii de la Paris sunt de creştere treptată a vârstei legale de pensionare până la 67 de ani şi 6 luni în 2070.

…La noi vârsta standard de pensionare pentru slujbaşii de rând este 65 de ani. Context în care, încă din prima parte a anului, premierul (de atunci şi… de azi) anunţase că „principala problemă cu care se confruntă România este că noile generaţii sunt de trei ori mai mici decât cele care ies la pensie, iar în câţiva ani nu va mai avea cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie”. Am adăuga şi că, în timpul din urmă, a crescut şi numărul celor absenţi din câmpul muncii din motive foarte diverse (de la boală la lipsă de şcoală/ calificare/ perfecţionare…, până la acela că sunt „rentieri” pe lângă harnicii părinţi). Aşa că, urmându-se tendinţa europeană – cu paşi mărunţi şi eşalonări – soluţia cea mai simplă şi eficace ar fi ca cei cărora le place să lucreze ori sunt nevoiţi să muncească mai mult şi până mai târziu. Fabula „Greierele şi furnica” a francezului La Fontaine, scrisă în secolul al XVII-lea, nu mai are aşa relevanţă în secolul al XXI-lea. Rămâne de actualitate fabula „Musca la arat”, din secolul al XIX-lea, a românului Alexandru Donici.